Statele Unite s-au oferit să vândă Slovaciei 12 noi elicoptere Bell AH-1Z Viper cu o reducere de două treimi din preţ după ce Bratislava şi-a trimis în Ucraina avioanele sale de luptă MiG-29, a anunţat astăzi Ministrul slovac al Apărării, Jaroslav Nad, potrivit Agerpres.
Oficialul slovac a spus că guvernul său încă trebuie să aprobe acest acord, conform căruia Bratislava va plăti 340 de milioane de dolari în următorii trei-patru ani, pentru un pachet în valoare de peste un miliard de dolari. Restul sumei va fi acoperit prin programul SUA de finanţare militară externă, a precizat Jaroslav Nad într-o postare pe Facebook.
Înţelegerea include şi componente, instruire şi peste 500 de rachete AGM-114 Hellfire II, a spus el.
"Această ofertă este extrem de avantajoasă şi va spori semnificativ potenţialul de apărare al Slovaciei", a precizat ministrul, conform sursei.
Slovacia, stat membru al NATO de pe flancul estic, nu are în prezent elicoptere de luptă. Vara trecută şi-a scos din funcţiune flota de avioane MiG şi s-a bazat pe vecinii săi central-europeni, cum ar fi Cehia, Polonia şi Ungaria, pentru sprijin în apărarea aeriană.
Săptămâna trecută, Slovacia a devenit al doilea dintre aliaţii Ucrainei, după Polonia, care oferă avioane de luptă, despre care Kievul spune că sunt cruciale pentru a respinge invazia rusă, ce durează de peste un an.
Slovacia va oferi de asemenea şi o parte din sistemul său KUB de apărare antiaeriană.
În afară de oferta de echipamente americane, Slovacia va primi de asemenea şi compensaţii de 250 de milioane de euro de la Uniunea Europeană, a declarat Jaroslav Nad. Potrivit ministrului, oferta de elicoptere a fost motivată parţial de sprijinul Slovaciei pentru Ucraina vecină, dar reprezintă şi o compensaţie indirectă pentru livrarea întârziată de avioane de luptă F-16, pe care Bratislava le-a comandat în 2018 şi care acum urmează să ajungă în 2024.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.03.2023, 13:49)
Slovacia mare smecher a dat la Zele toate RUGINATURILE
la pret bun si acum cumpara NOI de la americani,
bravo
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.03.2023, 17:27)
cate avioane a trimis slovacia ?
parca 4
scrie in text ? ca eu nu am gasit
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.03.2023, 17:30)
cumpara pe bani grei , nu primeste , poate mai intelege cineva ca-s cadouri .