Soarta companiei Rafo va fi decisă, la finalul acestei luni, de către investitorul majoritar, oligarhul rus Iakov Goldovskiy, care, în ultimele săptămâni, a evaluat proiectul rafinăriei din Oneşti, încercând să găsească variante de lucru ca să repornească activitatea la capacitate maximă, ne-a declarat liderul sindicatului Rafinorul, Ion Marian.
Potrivit declaraţiilor sindicalistului, o echipă de experţi ruşi s-a aflat, recent, în vizită la Rafo, ca să evalueze gradul de tehnologizare al rafinăriei, starea utilajelor, raportul acestora fiind prezentat acţionarului rus, care deţine pachetul majoritar de acţiuni de la societatea din Oneşti.
Liderul sindicatului Rafinorul ne-a mai declarat: "În ultimele săptămâni, la Viena, au fost luate în calcul toate variantele posibile pentru găsirea unor surse financiare care să conducă la relansarea activităţii rafinăriei. Acţionarul majoritar, cel care va decide soarta rafinăriei, a considerat că, deocamdată, profitul care ar rezulta din derularea unor operaţiuni la capacitate maximă raportat la partea financiară necesară acestui proces nu este foarte mare, motiv pentru care, încă, mai evaluează planul de acţiune. Rezultatul final al acestor evaluări va fi anunţat la sfârşitul lunii septembrie".
Indiferent de rezultatul acestei analize, în mod cert, rafinăria nu se va închide, conducerea fiind mandată să găsească şi alte metode de lucru cum ar fi asocierea cu firme partenere, ne-a mai spus domnul Ion Marian.
Potrivit unor surse din piaţă, pe fondul problemelor financiare pe care Rafo le are, rafinăria ar putea fi preluată de către grupul Rompetrol, care şi-a exprimat, recent, interesul pentru achiziţionarea unei rafinării în Europa.
Liderul sindicatului Rafinorul a mai menţionat că planul contractării unui credit de circa 300 de milioane de dolari pentru investiţii "a picat" din cauza faptului că statul nu a oferit garanţii guvernamentale.
Obţinerea acestui credit este una mai veche, datând din anul 2010, însă nu a fost dus la capăt niciodată, din varii motive, mai cu seamă din cauza implementării anevoioase, ne-a mai relatat Ion Marian.
Pe lângă varianta contractării unui credit, acţionarii de la Rafo mai vehiculau, recent, şi posibilitatea încheierii unor parteneriate cu rafinării din Rusia, pentru prelucrarea produselor acestora.
Ideea colaborării cu rafinării din Rusia îi aparţine acţionarului majoritar al Rafo, rusul Iakov Goldovskiy, care le-a transmis angajaţilor de la rafinărie că "perspectiva pentru continuarea activităţii (n.r. Rafo) ar putea fi cooperarea cu rafinăriile ruseşti pentru o prelucrare superioară a produselor lor, a păcurii şi motorinei în vid".
Cu toate că rafinăria din Oneşti nu funcţionează la capacitate maximă, angajaţii îşi primesc, totuşi, salariile la timp, nefiind în pericol să îşi piardă locurile de muncă.
RAFO a fost înfiinţată în 1956 cu scopul de a procesa ţiţeiul nesulfuros, fiind una din cele mai mari rafinări de la noi din ţară.
După repetate scandaluri şi privatizări îndoielnice, rafinăria a ajuns în mâinile unui oligarh rus, în anul 2009.
Astfel, rafinăria Rafo a fost cumpărată, în anul 2009, de Petrochemical Holding - proprietatea fostului oligarh rus Iakov Goldovskiy care a deţinut colosul petrochimic Sibur până la venirea la putere a lui Vladimir Putin. Ulterior, Goldovskiy a fost arestat pentru şapte luni, după care a fost eliberat, a părăsit Rusia şi a înfiinţat Petrochemical Holding în Austria, companie aflată printre primele din Europa la producerea de PET-uri.
1. Punct de vedere:
(mesaj trimis de Bracon Iopan în data de 28.12.2014, 23:14)
RAFO Oneşti, deţine o tehnică avansată, din naştere, avem forţă de muncă specializată, materie primă şi desfacere fără probleme, rentabilitate superioară . Datorii zero !
Unde sunt banii ? Am 77 de ani, am muncit şi eu în Rafinărie, chemaţi-mă să vă fac un control cum scrie la carte,