"Socep" Constanţa, în topul câştigurilor

ELENA VOINEA
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 6 ianuarie 2012

"Socep" Constanţa, în topul câştigurilor

Titlurile "Socep" Constanţa (simbol SOCP) au reprezentat cel mai bun plasament de investiţie, în perioada 2 decembrie 2011 - 4 ianuarie anul acesta. Acţiunile SOCP au urcat în perioada analizată cu 25,06%.

Câştigul operatorului portuar pe primele nouă luni a urcat de 12 ori, până la 7,2 milioane lei. Cifra de afaceri a companiei a crescut la 43,9 mi-lioane lei, în peri-oada analizată, de la 31,2 milioane de lei, în perioada similară din 2010. Veniturile financiare totale au ajuns, în primele nouă luni, la 3,5 milioane de lei, de la nivelul de 2,5 milioane de lei, în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Grupul "TTS", deţinut de Mircea Mihăilescu, are 14% din companie, iar Stere Samara, 10,5%.

Societatea are un capital social de 34.342.574, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 0,1 lei/titlu.

Principalii indici bursieri s-au apreciat, în perioada analizată. Indicele BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare şi "Fondul Proprietatea", a crescut cu 5,88%. Indicele BET-XT, indicele primelor 25 de societăţi de la Bursa de Valori Bucureşti, inclusiv SIF-urile, a urcat cu 1,89%, în timp ce indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate, s-a apreciat cu 0,65%.

La capitolul fonduri de investiţii, "Certinvest BET-FI Index" a adus investitorilor câştiguri de 4,30%.

Tradiţionaliştii care au preferat, pe 2 decembrie 2011, să constituie depozite în euro, la "Banca Comercială Carpatica" şi la "ATE Bank", au obţinut randamente uşoare, de 0,29%. Investitorii care şi-au plasat economiile în depozite în lei, la "Piraeus Bank", au câştigat 1,37%.

Cei care au preferat să-şi ţină banii la ciorap au înregistrat apreci-eri ale economiilor de 0,73%.

Cotaţia aurului a coborât cu 5,26% în perioada analizată, BNR afişând un curs de aproximativ 175 lei/gram. În prezent, uncia de aur se tranzacţionează în jurul preţului de 1.609 dolari.

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.

Fondurile de investiţii luate în calcul pentru această analiză se găsesc la pagina 14. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb