Société Générale, amendată în Marea Britanie

F. A.
Ziarul BURSA #Internaţional / 26 august 2010

Autorităţile din Marea Britanie au amendat, miercuri, banca franceză Société Générale cu 1,575 milioane lire sterline pentru că nu a prezentat rapoarte adecvate privind tranzacţiile financiare, transmite Reuters. Amenda se adaugă unui val de astfel de sancţiuni aplicate de Financial Services Authority (FSA), în care au mai fost vizate şi Barclays, Credit Suisse şi Commerzbank, pentru "lipsuri" similare, informează Mediafax.

Potrivit FSA, Société Générale nu a raportat sau a raportat incorect, între noiembrie 2007 şi februarie 2010, 18,8 milioane dintre cele 23,5 milioane de tranzacţii care trebuiau prezentate autorităţilor. Devierile SocGen de la regulament au sfidat mai multe atenţionări trimise de FSA către companii cu privire la obligaţia de a raporta date precise şi la importanţa de a se conforma regle­mentărilor autorităţilor privind raportarea tranzacţiilor.

Un purtător de cuvânt al Société Générale a declarat la Londra că banca franceză a cooperat cu FSA şi a luat, şi va continua să ia, toate măsurile necesare pentru a se asigura că va corespunde standardelor de raportare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9738
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8217
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2862
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0012
Gram de aur (XAU)Gram de aur411.4200

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb