Programul încărcat, dorinţa de a fi mai competitivi, dar şi accesul la tehnologia care permite conectarea permanentă la sarcinile de serviciu îi fac pe aproape 70% dintre angajaţii români din sectorul privat să lucreze şi după terminarea orelor de lucru, la birou sau acasă, arată un sondaj remis astăzi.
Mai mult de jumătate dintre cei care lucrează în timpul liber invocă drept principal argument volumul mare de muncă, în timp ce 27% spun că fac acest lucru ca urmare a presiunii angajatorilor, care văd în orele muncite suplimentar o dovadă de implicare în activitatea companiei. De asemenea, 10% preferă să lucreze în timpul liber pentru că vor să facă diferenţa între performanţele lor şi ale celorlalţi colegi şi doar 9% afirmă că muncesc în plus din pasiune pentru ceea ce fac, mai scrie Agerpres.
Totodată, bariera dintre programul de lucru şi timpul personal s-a redus tot mai mult în ultimii ani şi pe fondul evoluţiei tehnologice. Astfel, circa 40% dintre cei care lucrează şi în afara orelor de program spun că ajung să facă acest lucru tocmai pentru că au acces atât de facil la internet inclusiv pe dispozitivele mobile, obişnuind să îşi verifice frecvent e-mailul de serviciu şi să răspundă la mesaje.
Angajaţii middle management sunt cel mai afectaţi. 80% dintre ei spun că obişnuiesc să petreacă la birou sau acasă cel puţin o jumătate de oră în plus pe zi pentru a finaliza sarcinile, în timp ce alţi 15% spun că muncesc mai mult de o oră peste programul de lucru normal. Alţi 3% obişnuiesc să petreacă în plus chiar şi două ore pe zi muncind de la birou sau de acasă. IT-stii, inginerii, angajaţii din domeniul financiar, dar şi cei cu profesii liberale, precum arhitecţii, consultanţii, designerii ori avocatii, afirmă, în proporţie de 85%, că muncesc mai mult de opt ore pe zi. Cu toate acestea, doar 22% dintre cei care muncesc suplimentar susţin că sunt plătiţi pentru orele în plus efectuate.