Reporter: Domnule preşedinte, cum comentaţi sentinţa Tribunalului Bucureşti? Este ea justificată de probatoriul din dosar sau este bazată doar pe probe circumstanţiale?
Sorin Dimitriu: Sentinţele date de instanţe nu pot fi comentate, ci doar criticate în căile de atac la dispoziţia părţilor, conform legii. Temeinicia şi legalitatea hotărârii vor fi criticate cu siguranţă în cererea de apel pe care o voi formula faţă de această hotărâre. În cadrul apărării voi uza de toate mijloacele juridice pe care reprezentanţii convenţionali mi le vor recomanda, inclusiv vom analiza şi evidenţia efectele juridice pe care le pot provoca anumite probatorii care au fost administrate în dosar în raport de soluţia dată de instanţa de judecată. La dosar au fost depuse suficiente documente impuse de reglementările în vigoare în anul 2009, care susţin legalitatea accesării proiectelor.
Reporter: Prin sentinţă, Tribunalul Bucureşti reţine practic afirmaţiile procurorilor cu privire la faptul că în luna iulie 2009, pentru proiectul POSDRU/ 80/2.3/S/48675 - "Formarea profesională în vederea obţinerii calificărilor de electrician în construcţii şi electrician de întreţinere şi reparaţii ELECTRIFORM", în cuantum de 1.709.475 lei, dumneavoastră aţi semnat şi aţi depus "declaraţia de eligibilitate", act care nu atesta situaţia financiară reală a CCIB, în sensul că înregistra datorii la bugetul de stat şi, în lipsa căreia, proiectul nu s-ar fi calificat în etapa următoare. Mai mult, sunteţi acuzat că aţi conceput, organizat şi pus în aplicare un mecanism care presupunea accesarea frauduloasă de fonduri europene şi spolierea angajaţilor CCIB. Ce aveţi de spus despre aceste aspecte?
Sorin Dimitriu: Documentele semnate care au stat la baza calificării pentru accesarea de fonduri europene au fost în conformitate cu regulamentele care conţineau dispoziţii referitoare la condiţiile de accesare a fondurilor europene. Nu rezultă din probele administrate coordonarea unei activităţi de accesare frauduloasă a fondurilor europene, accesarea făcându-se în baza unor cereri de finanţare aprobate care ulterior, pentru fiecare cerere de rambursare, au avut în anexă justificarea legală a solicitărilor de plată din fonduri europene. Conducerea CCIB, printre care şi subsemnatul, nu a fost implicată în activitatea de spoliere a angajaţilor; sumele încasate de CCIB de la salariaţi au avut ca bază legală încheierea unor raporturi juridice contractuale legale.
Reporter: În aceeaşi sentinţă, Tribunalul Bucureşti dispune o amendă penală de 70.000 lei pentru CCIB pentru săvârşirea infracţiunii împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene. Care sunt argumentele dumneavoastră cu privire la faptul că instituţia pe care o conduceţi a respectat legislaţia europeană în materie, în cele două proiecte care fac obiectul acestui dosar?
Sorin Dimitriu: Managerii de proiect care au uzat şi aplicat dispoziţiile legale pot confirma respectarea dispoziţiilor legale, deoarece au fost implicaţi în mod direct. Aşa cum am indicat mai sus, vom evidenţia în criticile permise prin căile de atac, legalitatea implicării CCIB în accesarea de fonduri europene.
Reporter: Judecătorii au mai dispus confiscarea sumei de 2.470.000 lei de la Camera de Comerţ, în legătură cu derularea a două proiecte POSDRU, pentru care au fost folosite documente false. Ce înseamnă această sumă pentru CCIB în comparaţie cu bugetul anual al acestei instituţii?
Sorin Dimitriu: Vorbim despre o hotărâre judecătorească care nu este definitivă, fiind supusă căii de atac a apelului, prin urmare în acest moment raportarea la bugetul instituţiei este prematură, având în vedere caracterul nedefinitiv al acestei măsuri, care poate fi desfiintaţă în calea de atac formulată.
Reporter: Care consideraţi că va fi impactul acestei sentinţe în celelalte două dosare penale aflate pe rolul Tribunalului Bucureşti în care dumneavoastră şi CCIB sunteţi acuzaţi de deturnarea destinaţiei unor fonduri europene şi unde, de asemenea, prejudiciile sunt estimate în total la peste 5 milioane lei?
Sorin Dimitriu: Până la rămânerea definitivă a hotărârii în cauză, nu putem vorbi de un impact care să poată fi asociat cu soluţia din alte dosare aflate pe rolul instanţelor de judecată, fiind prematură o apreciere în acest sens.
Reporter: În opinia dumneavoastră, de ce au fost instrumentate aceste dosare? Sunteţi o ţintă politică?
Sorin Dimitriu: Fiecare autoritate din stat cu atribuţii de control are rolul de a verifica conformitatea cu legea a implementării unor programe finanţate, în cazul nostru din fonduri europene, iar, în speţa în discutie, aceste entităţi îşi îndeplinesc aceste atribuţii de control şi uzează de căile legale de verificare. Prin urmare, nu pot afirma la acest moment decât că organele statului, inclusiv justiţia, trebuie să-şi afirme scopul pentru care au fost înfiinţate.
Reporter: Din punctul dumneavoastră de vedere, în sarcina cui ar cădea neconformităţile depistate în proiectele derulate cu fonduri europene prin intermediul CCIB?
Sorin Dimitriu: Aşa cum am indicat, în acest moment este vorba de un proces în derulare, cu o soluţie nedefinitivă, care comportă critici şi, prin urmare, nu putem vorbi despre neconformităţi dovedite şi confirmate în proiectele derulate cu fonduri europene.
Reporter: Vă mulţumim.
Sorin Dimitriu, actualul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, s-a născut în 28 aprilie 1945, in Alexandria. A absolvit liceul "Roman Vodă" din Roman (judeţul Neamţ) în 1963, înscriindu-se apoi la Institutul Politehnic Bucureşti, Facultatea de Metalurgie (promoţia 1968). Dupa ce a terminat facultatea, Dimitriu a urmat cursurile Şcolii de Ofiţeri (1969).
În perioada 1988-1991 a lucrat în Ministerul Industriei Metalurgice, activitate pe care a continuat-o până în anul 1993 în noul Minister al Industriei. Între 1993 şi decembrie 1995 a fost preşedinte al Comitetului de restructurare şi apoi director executiv al Fondului Proprietăţii de Stat. Între februarie 1997 şi octombrie 1998, Dimitriu a fost preşedinte al Consiliului de Administraţie al Fondului Proprietăţii de Stat. Între aprilie-octombrie 1998, a fost ministru al Privatizării.
Sorin Dimitru a devenit în anul 2008 preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti.
Profesorul universitar dr. Sorin Dimitriu are publicate, în calitate de autor sau coautor, 19 manuale universitare, cărţi tehnice şi tratate şi peste 150 articole şi lucrări de cercetare în revistele de specialitate din ţară şi străinătate.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.02.2019, 21:23)
Categoric, justitia trebuie sa-si urmeze cursul. Pana la sentinta definitiva mai este cale de batut, iar Dimitriu nu este singurul care s-a jucat de-a v-ați ascunselea cu autoritatile de management, suficient de optuze. Poate este si el o victima a DNA. Nu avem de unde sti. Dar ramane o intrebare: oare ce grad o fi avand dl. presedinte Dimitriu? Asta asa, apropo de CV-ul publicat de Dvs.