SPANIA: Pedro Sanchez demisionează din legislativ pentru a nu gira un nou guvern Rajoy

Mina Irina
Internaţional / 29 octombrie 2016

Fostul lider al Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE), Pedro Sanchez, a anunţat sâmbătă că demisionează din parlament pentru a nu fi nevoit să lase să treacă guvernul conservatorului Mariano Rajoy, dând însă de înţeles că ar putea să încerce să revină la conducerea formaţiunii, transmite AFP, citată de Agerpres.

"Voi lua cuvântul pentru a-mi anunţa demisia din calitatea de deputat. Mă aflu în dezacord profund cu ideea de a face posibil un guvern Mariano Rajoy", a declarat Pedro Sanchez într-o scurtă alocuţiune, cu câteva ore înaintea dezbaterii parlamentare programate de la 18:30.

Cu acest prilej, Mariano Rajoy, la putere din 2011, urmează să ceară votul de încredere al Congresului şi să îl obţină, graţie abţinerii de la vot a unei mari părţi a deputaţilor socialişti.

Duminică 23 octombrie, conducerea interimară a PSOE a decis că această neutralitate este preferabilă, spre a se pune capăt paraliziei cu care se confruntă Spania, rămasă fără un nou guvern de peste 10 luni, în pofida a două runde de alegeri anticipate.

Comitetul federal al PSOE, care stabileşte linia partidului între congrese, s-a reunit după săptămâni de lupte interne provocate de eşecuri electorale succesive şi de ameninţarea crescândă venită de la partidul anti-austeritate Podemos.

Dezacordurile în privinţa strategiei de urmat au condus la demisia forţată a secretarului general al PSOE, Pedro Sanchez. Acesta refuza categoric să îl lase pe conservatorul Mariano Rajoy să rămână la putere, imputându-i un mandat marcat de scandaluri de corupţie şi de creşterea inegalităţilor.

Partidul Popular (PP) al lui Mariano Rajoy a câştigat ultimele două scrutinuri, dar fără o majoritate absolută şi fără aliaţi. Pentru a forma un guvern minoritar, are nevoie ca deputaţii socialişti să îi acorde încrederea ori cel puţin să se abţină.

În intervenţia sa, Sanchez a mai precizat că, părăsind Congresul, vrea să rămână fidel ideilor sale, fără a încălca disciplina impusă de conducerea PSOE, care le-a cerut deputaţilor socialişti să se abţină de la vot. În pofida acestui consemn, în jur de 10 parlamentari socialişti intenţionează să voteze împotriva unui guvern Rajoy.

"Rămân în slujba activismului", a mai afirmat Pedro Sanchez, cerând ca, încă de luni, conducerea interimară să convoace un nou congres al PSOE, şi lăsând să se înţeleagă că ar putea candida pentru un nou mandat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb