Speranţele Europei se îndreaptă către FMI

F. A.
Internaţional / 28 noiembrie 2011

Dimensiunea datoriilor Italiei face ca fondurile aflate în prezent la îndemâna autorităţilor europene să fie insuficiente, astfel încât FMI devine sursa de finanţare spre care se orientează atenţia unei ţări care are nevoie de peste 325 miliarde Euro în 2012 pentru a-şi rostogoli datoria ajunsă la scadenţă şi a acoperi deficitul public, informează un comunicat de presă transmis redacţiei.

"A recurge la FMI - fapt despre care se vorbeşte tot mai mult în cazul Italiei - este aproape imposibil în condiţiile actuale. Puterea de foc a fondului este acum de aproximativ 390 miliarde Euro ; chiar dacă ar folosi toate resursele aflate la dispoziţie - ceea ce este extrem de puţin probabil, având în vedere regula prudenţei care impune fonduri şi pentru alte situaţii de urgenţă - FMI abia ar putea acoperi nevoile Italiei pentru o perioadă puţin mai mare de un an. O suma de 600-700 miliarde Euro ar fi mult mai bine primită de către pieţe, dar pentru aceasta ar fi nevoie de alocarea de noi finanţări către FMI, din partea ţărilor emergente care au puterea să o facă. Problema este că pentru moment China, principalul susţinător vizat, nu se grăbeşte să aducă banii de care ar fi nevoie", a arătat Victor Safta, directorul sucursalei din România a X-Trade Brokers.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3090
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0235
Gram de aur (XAU)Gram de aur443.5114

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb