SPORT ŞI BANI Noiembrie, ultimul bal!

D.N.
Ziarul BURSA #Sport / 8 noiembrie 2016

Noiembrie, ultimul bal!

Echipa naţională de fotbal susţine un examen foarte important la sfârşitul acestei săptămâni în compania Poloniei. O victorie îi poate menţine pe tricolori în cursa pentru locul 1, care asigură calificarea directă la Campionatul Mondial din Rusia, un egal complică şi mai mult calculele unei grupe complicate, iar o înfrângere diminuează drastic şansele echipei noastre, care ar mai putea lupta în această situaţie doar pentru un loc la meciul de baraj. Interesul în jurul acestui meci este enorm, sunt şanse mari ca până vineri toate biletele de pe Arena Naţională să fie vândute, preţurile fiind cuprinse între 80 şi 600 de lei. Din partea spectatorilor se aşteaptă un comportament exemplar, în condiţiile în care federaţia a fost amendată după incidentele de la Erevan şi se află sub supravegherea Comisiei de Disciplină a UEFA. În cazul unor noi incidente, meciul cu Danemarca, de anul viitor, se va desfăşura cu porţile închise.

Privind loturile celor două echipe şi cluburile la care sunt legitimaţi jucătorii, balanţa pare a se înclina în favoarea polonezilor, dar din fericire pe teren statisticile contează mai puţin. Lotul convocat de Cristoph Daum pentru meciul cu Polonia este următorul: portari: Ciprian Tătăruşanu (Fiorentina, 41/0), Costel Pantilimon (Watford, 23/0), Silviu Lung (Astra, 3/0), Valentin Cojocaru (Crotone, 0/0); fundaşi: Cristian Săpunaru (Astra, 19/0), Romario Benzar (FC Viitorul, 3/0), Vlad Chiricheş (Napoli, 43/0), Bogdan Ţîru (FC Viitorul, 0/0), Cosmin Moţi (Ludogorets, 10/0), Dragoş Grigore (Al Sailiya, 26/0), Alin Toşca (FC Steaua Bucureşti, 3/0), Steliano Filip (Dinamo, 6/0), Gabriel Enache (FC Steaua Bucureşti, 4/0), Iasmin Latovlevici (Karabukspor, 9/0); mijlocaşi: Eric Bicfalvi (Tom Tomsk, 3/0), Ovidiu Hoban (Hapoel Be'er Sheva, 26/1), Dragoş Nedelcu (FC Viitorul, 0/0), Răzvan Marin (FC Viitorul, 2/1), Nicolae Stanciu (Anderlecht, 10/5), Alexandru Maxim (VfB Stuttgart, 27/1), Alexandru Chipciu (Anderlecht, 25/4), Adrian Popa (FC Steaua Bucureşti, 19/3), Andrei Prepeliţă (FC Rostov, 12/0); atacanţi: Bogdan Stancu (Genclerbirligi, 46/12), Andrei Ivan (CSU Craiova, 3/0), Florin Andone (Deportivo La CoruZa, 11/1), Gheorghe Grozav (Terek Grozny, 12/3), Denis Alibec (Astra, 6/1), Dorin Rotariu (Dinamo, 1/0), Claudiu Keşeru (Ludogorets, 16/5). În lotul Poloniei se găsesc următorii jucători: portari: Artur Boruc (Bournemouth), Lukasz Fabianski (Swansea City), Wojciech Szczesny (AS Roma), Lukasz Skorupski (Empoli); fundaşi: Kamil Glik (AS Monaco), Maciej Rybus (Lyon), Artur Jedrzejczyk (Krasnodar), Thiago Cionek (Palermo), Igor Lewczuk (Bordeaux), Lukasz Piszczek (Borussia Dortmund), Pawel Dawidowicz (Vfl Bochum), Micha³ Pazdan (Legia Varşovia); mijlocaşi: Jakub Blaszczykowski (Wolfsburg), Tomasz Jodlowiec (Legia Varşovia), Kamil Grosicki (Rennes), Grzegorz Krychowiak (PSG), Slawomir Peszko (Lechia Gdansk), Krzysztof Maczynski (Wisla Cracovia), Piotr Zieliñski (Napoli), Karol Linetty (Sampdoria), Pawel Wszolek (QPR), Damian Dabrowski (Wisla Cracovia), Jacek Goralski (Jagiellonia Bialystok), Bartosz Kapustka (Leicester City); atacanţi: Robert Lewandowski (Bayern Munchen), Lukasz Teodorczyk (Anderlecht), Kamil Wilczek (Brondby).

Din tribune, tricolorii vor avea parte şi de un sprijin suplimentar din partea unor foste glorii ale fotbalului nostru. Conducerea FRF a decis ca fotbaliştii cu minimum o prezenţă în tricoul echipei naţionale, activi sau retraşi din activitate, să primească invitaţii la acest meci. Partida cu Polonia se va disputa vineri, pe Arena Naţională, de la ora 21.45.

O primă gură de oxigen pentru tricolori a venit dinspre echipa naţională de handbal, care a reuşit - printr-o mobilizare uluitoare - să învingă duminică Polonia, scor 28-22, mare favorită înaintea acestui meci. Handbaliştii au dovedit că se poate obţine un rezultat mare chiar când toate calculele hârtiei sunt în favoarea adversarului. Pe contul său de facebook, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu i-a felicitat pe jucători pentru acest rezultat dătător de speranţe: "Sunt fericit! Am învins Polonia, bronz la ultimele Mondiale, locul patru la Jocurile Olimpice. Un rezultat incredibil şi suntem pe primul loc în, poate, cea mai grea grupa de calificare la CE din 2018. Nu ştiu care va fi deznodământul, dar am mare încredere în aceşti băieţi minunaţi ai Echipei Naţionale de Handbal Masculin. Să învăţăm să ne bucuram, mâine este altă zi. Dar noi muncim pentru ca fiecare român să fie mândru de Handbalul Românesc, Sport Naţional!". Echipa ţării noastre este liderul grupei, cu 4 puncte, urmată de Belarus, 2 puncte, Serbia, 2 puncte, Polonia, 0 puncte. Primele două clasate şi cea mai bună formaţie de pe locul al treilea în grupele preliminare se califică la turneul final.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb