Agenţia de evaluare financiară Standard and Poor's a anunţat ieri că ratingul de credit pe care îl atribuie Marii Britanii nu va fi afectat imediat de trecerea la faza a doua a negocierilor privind viitorul relaţiei dintre UE şi Londra, referitoare la comerţ şi perioada de tranziţie, transmite Reuters.
Imediat după votul din luna iunie a anului trecut în favoarea Brexitului, S&P a retrogradat ratingul Marii Britanii cu două trepte, până la "AA", cu perspectivă negativă, informează Agerpres.
''Perspectiva negativă reflectă incertitudinile instituţionale şi economice privind negocierile şi viitoarea relaţie a Marii Britanii cu UE după ieşirea ţării din blocul comunitar, în martie 2019'', informează S&P.
Agenţia de evaluare financiară Moody's a atribuit o perspectivă negativă pentru ratingul Aa1 acordat Marii Britanii după referendumul din 23 iunie 2016 şi a avertizat că există riscul unei noi retrogradări, dacă Marea Britanie va pierde accesul la piaţa unică.
• Comisia Europeană recomandă trecerea la faza a doua a negocierilor cu Marea Britanie
Comisia Europeană a recomandat trecerea imediată la faza a doua a negocierilor cu privire la ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, potrivit agenţiilor internaţionale de presă, care citează un comunicat oficial de la Bruxelles.
Executivul comunitar, care conduce negocierile pentru Brexit în numele celor 27 de state ale Uniunii, a apreciat ieri că au fost înregistrate ''progrese suficiente'' cu privire la termenii ''divorţului'' de Marea Britanie, deschizând calea pentru faza a doua a negocierilor referitoare la viitorul relaţiei dintre UE şi Londra.
Revine din acest moment Consiliului European, care se va reuni la Bruxelles în zilele de 14-15 decembrie, să valideze constatarea Comisiei, se precizează în comunicatul executivului european.
''Comisia tocmai a decis oficial să recomande Consiliului European că s-au înregistrat progrese suficiente în ce priveşte termenii stricţi ai divorţului'', a declarat vineri preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, într-o conferinţă de presă comună cu premierul britanic Theresa May. Cei doi au avut o scurtă întrevedere în cursul dimineţii la sediul executivului comunitar.
''Sunt mulţumit de acordul corect la care am ajuns'', a mai spus Juncker.
''Dacă cele 27 de state membre acceptă evaluarea noastră, noi - Comisia Europeană şi negociatorul şef Michel Barnier - suntem pregătiţi să începem imediat lucrările fazei a doua a negocierilor'', a declarat Jean-Claude Juncker.
''Cetăţenii Uniunii care trăiesc în Regatul Unit şi cetăţenii britanici instalaţi în UE-27 îşi vor păstra aceleaşi drepturi odată ce Marea Britanie va părăsi UE'', a dat asigurări Comisia.
Theresa May a precizat, la rândul său, că nu va exista o frontieră fizică - care ar presupune puncte de control şi controale vamale - între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, subiectul cel mai spinos al negocierilor din ultimele zile, şi că Acordul din Vinerea Mare, referitor la procesul de pace din Irlanda de Nord, va fi menţinut. De asemenea, cetăţenii UE din Marea Britanie ''vor putea să continue să trăiască (în această ţară) ca şi până acum'', a declarat Theresa May.
• Tusk: "Marea Britanie trebuie să respecte bugetul şi legislaţia UE în perioada de tranziţie după Brexit"
Marea Britanie trebuie să respecte ''întreaga legislaţie a UE, inclusiv pe cea nouă'', să-şi achite contribuţiile care îi revin la facturile UE şi să accepte supravegherea judiciară în timpul perioadei de tranziţie după Brexit, a afirmat ieri la Bruxelles preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, relatează agenţiile de presă internaţionale.
''Avem condiţiile noastre'', a afirmat Tusk în legătură cu cererea Marii Britanii de acordare a unui timp suplimentar pentru a stabili relaţia sa viitoare cu Uniunea Europeană după martie 2019.
Convorbirile cu privire la un acord de tranziţie ar trebui să înceapă imediat, a declarat Tusk, menţionând că va fi necesar un dialog separat privind viitoarele relaţii între Marea Britanie şi UE.
Preşedintele Consiliului European, instanţă care reprezintă liderii celor 28 de membri ai blocului comunitar, a mai avertizat că ''cea mai dificilă provocare'' a negocierilor între Regatul Unit şi UE privind Brexit-ul ''abia urmează să vină''.
După acordul istoric încheiat vineri dimineaţa la Bruxelles între Comisia Europeană şi Regatul Unit privind termenii ''divorţului'' de UE, Tusk a atras atenţia: ''Ştim cu toţii că separarea este grea, dar separarea şi construirea unei noi relaţii sunt şi mai dificil de realizat''.