Star Storage, leader în soluţii pentru stocarea, arhivarea şi managementul informaţiilor, anunţă introducerea pe piaţa din România a primelor biblioteci de benzi bazate pe generaţia 5 a tehnologiei LTO (Linear Tape Open), tehnologie de backup pe bandă de ultimă generaţie.
"Mediul de afaceri actual şi tehnologiile existente generează cantităţi foarte mari de date nestructurate, iar acest lucru crează o presiune tot mai mare asupra infrastructurii de stocare, pentru a gestiona şi menţine accesibil acest volum de informaţii",a declarat Dan Popa, Business Development Manager, Star Storage. "Având în vedere aceste provocări, pe baza parteneriatelor cu producători de top la nivel mondial cum ar fi Quantum sau Overland Storage, oferim în permanenţă clienţilor noştri cele mai noi soluţii de stocare, arhivare şi backup atât pe discuri magnetice, cât şi pe benzi", a completat Dan Popa.
Capacitatea de stocare pentru o bandă LTO-5 poate ajunge până la 3 TB, iar rata de transfer a datelor până la 280 MB/sec, considerând o rată de compresie de 2:1.