Start în bătălia pentru 10% din "Transgaz"

Adina Ardeleanu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 15 noiembrie 2007

Start în bătălia pentru 10% din "Transgaz"

Prospectul de ofertă publică primară de vânzare a 10% din acţiunile "Transgaz" Mediaş a fost aprobat ieri de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), fiind prima de acest gen din anul curent. Cei interesaţi să achiziţioneze acţiuni "Transgaz" pot subscrie între 26 noiembrie şi 7 decembrie, la preţul de 191,92 lei/acţiune (57 euro). Sunt oferite spre vânzare un număr de 1.177.384 acţiuni "Transgaz" Mediaş.

Brokerii se aşteaptă ca investitorii să ia cu asalt oferta transportatorului de gaz. Ei apreciază că acţiunile "Transgaz" au un risc destul de scăzut, fiind vorba de o companie mare, de stat. În plus, domeniul în care activează este atractiv. De aceea, brokerii estimează o suprasubscriere foarte mare, chiar de peste 10 ori a tranşei destinate micilor investitori.

"Cred că va fi suprasubscriere, posibil într-o proporţie mai mare decât la Transelectrica, deoarece acum sunt alte sume de bani alocate bursei decât erau anul trecut, pe vremea IPO-ului (n.r. ofertei publice iniţiale) la Transelectrica", ne-a spus Paul Brendea, de la SSIF "Prime Transaction".

Analiştii de la "Fortius Finance" cred că interesul foarte ridicat pentru aceste acţiuni, lipsa altor oferte similare, precum şi datele fundamentale ale companiei pot conduce la suprasubscriere.

Brokerii spun că probabil "Transgaz" va fi listată la Bursa de Valori Bucureşti în luna februarie.

"Acţiunile Trangaz vor avea o evoluţie bună pe piaţă imediat după listare", este de părere Cristian Negoiţă, de la "Confident Invest".

Paul Brendea consideră că este foarte important şi în ce stadiu va fi piaţa în perioada lansării la bursă a acţiunilor "Transgaz". "Titlurile au prins un val de creşteri generalizate pe bursă, intrând la finalul lunii august 2006. Însă, cred că în primele două luni, acţiunile vor avea o evoluţie superioară", a explicat domnul Brendea.

Alţi brokeri se aşteaptă ca mulţi investitori să nu dorească să îşi blocheze sume mari de bani în oferta "Transgaz" şi se vor orienta către alte acţiuni din piaţă, care au ajuns la preţuri atractive.

"Transgaz" Mediaş va aloca banii strânşi din oferta publică de acţiuni în programul de investiţii pentru anul 2008.

Compania va investi în dezvoltarea reţelelor de gaze naturale, numai în anul 2007 peste 180 milioane de lei, iar până în 2013 investiţiile ar urma să însumeze 832 milioane de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb