Statele Unite au autorizat pentru prima dată un medicament pentru depresia post-partum

T.B.
Internaţional / 5 august 2023

Statele Unite au autorizat pentru prima dată un medicament pentru depresia post-partum

Agenţia Americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a anunţat, vineri, că a aprobat o tabletă pentru tratamentul depresiei post-partum, o afecţiune cu care se confruntă multe femei după naştere, dar care a fost mult timp tabu. Zurzuvae, produs de Sage Therapeutics, este "primul medicament oral indicat pentru tratamentul depresiei post-partum la adulţi", a precizat FDA într-un comunicat de presă, conform news.ro.

Depresia postpartum este o situaţie "gravă şi potenţial fatală, în timpul căreia femeile se confruntă cu tristeţe, sentimente de vinovăţie şi inutilitate", spune Tiffany Farchione, şefa departamentului de psihiatrie din cadrul US Food and Drug Administration.

În fiecare an, aproximativ o jumătate de milion de femei americane se confruntă cu depresia postpartum.

"A avea acces la un medicament pe cale orală va fi o opţiune benefică pentru multe dintre aceste femei care se confruntă cu sentimente extreme şi, uneori, chiar ameninţătoare de viaţă", în special prin gânduri suicidare, adaugă Tiffany Farchione în comunicat.

Potrivit a două studii citate de FDA, pacientele care au primit Zurzuvae "au prezentat îmbunătăţiri semnificativ mai bune ale simptomelor decât cele din grupul placebo".

Autorităţile recomandă administrarea unui comprimat de 50 mg în fiecare seară, timp de 14 zile. Preţul nu a fost anunţat.

În prezent, aproximativ una din opt femei care au născut prezintă simptome de depresie post-partum şi, dintre acestea, doar un sfert primesc tratament, subliniază Asima Ahmad, manager medical al companiei Carrot Fertility. Şi, deşi "există o serie de medicamente care tratează depresia, zuranolona (ingredientul activ), care este studiat ca tratament pentru depresia post-partum, are o eficacitate mai rapidă şi o perioadă de tratament mai scurtă decât alte medicamente deja disponibile", scrie specialistul. Zurzuvae poate începe să-şi facă efectul după doar trei zile de tratament, subliniază ea. Agenţia Medicamentului recomandă să nu se conducă în timpul tratamentului, din cauza efectelor secundare.

Asima Ahmad subliniază că un alt medicament, brexanolona, există deja, dar necesită o injecţie intravenoasă pe parcursul a 60 de ore, în timp ce, cu administrarea orală la domiciliu, Zurzuvae "ar putea îmbunătăţi uşurinţa de acces pentru anumite populaţii", în special pentru minorităţile etnice, care sunt mai puţin conştiente de riscuri.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. E pentru femei, dar e recomandat pentru adulți:)

    Da, am uitat că acum și bărbații pot naște. Să nu le luăm acest drept democratic proaspăt dobândit.

    Ăștia pot întra într-o depresie urâtă de tot ca mame  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb