Stau băncile centrale la distanţă de supravegherea prudenţială?

Recent în spaţiul virtual a fost lansată o opinie ce susţine că Banca Naţională a României ar trebui să stea la distanţă de atribuţia de supraveghere a băncilor, care ar trebui să revină unei instituţii distincte şi realmente independente de deţinătorii puterii economice, asa cum este în Marea Britanie. Trimiterea la modelul britanic este însă greşită, întrucât în acest stat entitatea responsabilă cu supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit este banca centrală (Banca Angliei), prin substructuri ale sale. Detalii legate de acest subiect, precum şi faţă de alte afirmaţii eronate ce privesc cadrul britanic privind protecţia consumatorilor şi concurenţa sunt prezentate în continuare.

Modele diverse de supraveghere financiară

Alocarea responsabilităţilor privind supravegherea financiară variaza considerabil între ţări, în functie de diverşi factori, neexistând un model unic la nivel mondial. În unele state, banca centrală este autoritatea însărcinată cu controlul prudenţial al băncilor. În alte state, o altă autoritate are responsabilitatea primară în acest domeniu, dar banca centrală este angajata alături de aceasta în realizarea unor activităţi specifice. De asemenea, există ţări unde, chiar dacă nu intervine direct în supravegherea prudenţială, banca centrală asigură informaţii şi analize pentru buna desfăşurare a acesteia.

Experienţa recentei crize financiare globale a demonstrat cât de utile sunt sinergiile informaţionale dintre activitatea de bancă centrală şi cea de supraveghere prudenţială. Drept reacţie, în ultimii ani, pe plan internaţional, au fost întreprinse reforme care au condus la creşterea rolului băncilor centrale în supravegherea bancară. Un exemplu în aceasta privinţă este Banca Centrală Europeană (BCE), care a primit atribuţii de supraveghere a băncilor semnificative din ţările membre ale Uniunii Bancare, în cadrul Mecanismului Unic de Supraveghere (MUS). Un alt exemplu este reforma de reglementare financiară din Marea Britanie din 2013, conform căreia atribuţiile de supraveghere bancară au revenit la Banca Angliei. De asemenea, se cuvine menţionat faptul că în tarile care au adoptatat, în anii recenţi, un model de supraveghere în funcţie de obiective[i], băncile centrale au primit, de regulă, puteri sporite de control prudenţial în legatură cu o gamă mult mai largă de intermediari financiari decât instituţiile de credit. Nu în ultimul rând, trebuie să amintim că, pe plan internaţional, din ce în ce mai multe bănci centrale sunt însărcinate cu atribuţii de supraveghere macroprudenţială, tip de activitate care are în vedere identificarea riscurilor la scara întregului sistem financiar, în opoziţie cu activitatea de supraveghere microprudenţială care se ocupă cu riscurile manifestate la nivelul instituţiilor individuale. Prin urmare, toate elementele prezentate mai sus indică că opinia analizată intră în contradicţie cu tendinţa actuală în crestere, manifestată pe plan mondial, de integrare în cadrul băncilor centrale a funcţiei de politică monetară cu cea de supraveghere prudenţială bancară.

Banca Angliei este implicată nu numai în supravegherea microprudenţială, ci şi în cea macroprudenţială

Cât de corectă este trimiterea la experienţa britanică? O evaluare a modelului de supraveghere financiară din Marea Britanie relevă, în mod clar, că Banca Angliei nu se ţine la distanţă de supravegherea prudenţială bancară. Luând în considerare învăţămintele recentei crizei financiare globale, printre care necesitatea unei legături cât mai strânse între supravegherea prudenţială bancară şi banca centrală, guvernul britanic a desfiinţat în anul 2013 autoritatea de supraveghere unică, Financial Supervisory Authority (FSA). În locul acestei entităţi au fost create două noi organisme de reglementare: (1) Autoritatea de Reglementare Prudenţială (PRA); (2) Autoritatea pentru Supravegherea Conduitei Financiare (FCA). În plus, reforma de reglementare financiară din Marea Britanie a mai cuprins şi înfiinţarea unui Comitet de Politică Financiară (FPC), cu atribuţii în domeniul supravegherii macroprudenţiale.

Autoritatea de Reglementare Prudenţială (Prudential Regulatory Authority - PRA) este o substructură a Băncii Angliei, ce este responsabilă cu reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, a firmelor de asigurări şi a firmelor importante de investiţii din Marea Britanie. Ea a fost înfiinţată în baza Legii privind Serviciile Financiare din 2012 şi a început să funcţioneze din 1 aprilie 2013. Din anul 2014, PRA are un obiectiv secundar, cel de a promova competiţia pe pieţe pentru serviciile oferite de firmele pe care le-a autorizat. După cum se precizează într-un document oficial al PRA,"ca parte a Băncii Angliei, PRA îşi aduce o contribuţie importantă la obiectivul de stabilitate financiară al Băncii de a proteja şi întări stabilitatea sistemului financiar din Regatul Unit... În acelaşi mod, activitatea Băncii Angliei, în întregul său, sprijină PRA să-şi atingă obiectivele"[ii].

Autoritatea pentru Supravegherea Conduitei Financiare (FCA) este o entitate independentă de Banca Angliei, care este însărcinată cu protecţia consumatorilor de servicii financiare şi reglementarea pieţelor, precum şi cu supravegherea prudenţială a firmelor mici.

Comitetul de Politică Financiară (FPC) funcţionează în cadrul Băncii Angliei, pe această cale banca centrală exercitând în mod direct supravegherea prudenţială asupra întregului sistem financiar (supraveghere macroprudenţială). Comitetul este responsabil cu identificarea riscurilor sistemice şi cu asigurarea orientării strategice pentru cadrul de reglementare financiară în ansamblul său. FCA dispune de anumite instrumente macroprudenţiale[iii] şi poate da instrucţiuni celorlalte două autorităţi de reglementare amintite anterior.

Prin urmare, în ultimii ani, gradul de implicare al Băncii Angliei în exercitarea supravegherii prudenţiale nu a scăzut, ci s-a amplificat.

Office of Fair Trading (OFT) e deja istorie

Potrivit opiniei analizate, cele două instituţii din România privind protecţia consumatorilor şi, respectiv concurenţa, ar trebui reunite într-o singură autoritate pentru comerţ onest, aşa cum este Office for Fair Trading din Marea Britanie. Problema cu acest sfat este însă că instituţia dată ca exemplu şi-a încetat existenţa la data de 1 aprilie 2014[iv], atribuţiile sale fiind preluate de alte organizaţii. Altfel spus, modelul actual de reglementare din Marea Britanie, contrar celor propuse în opinie, include mai multe entităţi separate însărcinate cu protecţia consumatorilor (o substructură a guvernului britanic, Advertising Standards Authority, Financial Conduct Authority) şi cu atribuţii în domeniul concurenţei (Competition and Markets Authority). Un factor ce a dus la reforma OFC a fost şi reputaţia sa slabă, acest oficiu fiind criticat adeseori pentru ineficienţa sa.

Concluzii

Experienţa recentei crize financiare globale a condus, pe plan internaţional, la o revigorare a rolului băncilor centrale în exercitarea supravegherii microprudenţiale. De asemenea, în anii recenţi, datorită rolul lor fundamental în asigurarea stabilităţii financiare, băncile centrale au primit importante atribuţii pe linia implementării supravegherii macroprudenţiale[v], un nou tip de politică ce urmăreşte prevenirea acumulării de riscuri sistemice şi întărirea rezistenţei la socuri a întregului sistem financiar. Astfel de evoluţii nu au ocolit nici Banca Angliei, aceasta recăpătăndu-şi recent funcţia de supraveghere microprudenţială şi amplificându-şi competenţele de gardian al stabilităţii financiare din Marea Britanie. În acest context, orice susţinere a reducerii/încetării funcţiei de supraveghere prudenţială a unei bănci centrale prin invocarea exemplului Băncii Angliei, nu este decât o eroare gravă (am înlăturat ipoteza unei mistificări piperate), ce demonstrează că un formator de opinie publică nu ar trebui să lanseze recomandări în spaţiul public, decât după o documentare completă şi la zi.

Articol preluat de pe opiniibnr.ro