Stejarii lansează "atacul"pentru Cupa Mondială din Franţa

O.D.
Ziarul BURSA #Sport / 15 iunie 2023

Sursa foto: www.rugbyromania.ro

Sursa foto: www.rugbyromania.ro

Echipa naţională de rugby a intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru evenimentul toamnei, Cupa Mondială de Rugby din Franţa, competiţie care va debuta pe 8 septembrie. Stejarii se află în Grupa B şi vor disputa primul meci pe 9 septembrie cu Irlanda, la Bordeaux, apoi vor juca pe 17 septembrie, cu Africa de Sud (Bordeaux), pe 30 septembrie cu Scoţia (Lille) şi pe 8 octombrie cu Tonga (Lille). Naţionala României intră în cantonament, la Bucureşti, între 17 iunie şi 2 iulie. Pentru acest stagiu, staff-ul tehnic a selectat un lot extins de 50 de sportivi , 35 evoluează în ţară, iar 15 în străinătate, 14 în Franţa şi unul în Italia. Eugen Apjok, antrenorul echipei noastre a declarat: "În primul cantonament avem un grup de 50 de sportivi, după care, pentru următorul stagiu, vom reduce numărul la 40, iar la finalul celor trei meciuri de pregătire pe care le vom avea în luna august, vor rămâne cei 33 care vor merge la Cupa Mondială. În acest prim stagiu pregătirea fizică va fi punctul prioritar, vom lucra, evident şi partea de rugby, vom fi concentraţi pe mai multe aspecte, în special partea de apărare. Sperăm ca staff că am reuşit să aducem cei mai buni sportivi, jucătorii au fost urmăriţi cât timp au jucat la cluburi, în echipa naţională, în Rugby Europe Championship, sunt jucători cu experienţă, dar şi jucători tineri pentru că trebuie să ne gândim şi la viitor. De asemenea, foarte important pentru noi în acest prim cantonament este să creăm un grup unit, să dezvoltăm cultura pe care o avem în rugby, să avem o coeziune bună, să fim mental bine pentru că este foarte important să mergem toţi pe aceeaşi cale. Va fi o perioadă lungă, dificilă, departe de familie şi jucătorii trebuie să fie pregătiţi, să facă faţă acestei situaţii, dar să se şi bucure că sunt parte a acestui grup care va reprezenta România la Cupa Mondială".

Lotul extins al României este următorul: Pilieri: Alexandru Savin (CSA Steaua), Dorin Tică (CS Dinamo), Ciprian Chiriac (SCM USV Timişoara), Vasile Balan (CSA Steaua), Gheorghe Gajion (Stade Montois), Thomas Creţu (Stade Francais), Alexandru Gordaş (CS Dinamo), Costel Burţilă (RC HyPres Carqueiranne La Crau); Taloneri: Ovidiu Cojocaru (CS Dinamo), Tudor Butnariu (CSA Steaua), Eugen Căpăţână (SCM USV Timişoara), Robert Irimescu (CSM Ştiinţa Baia Mare), Florin Bărdaşu (CSA Steaua), Iulian Harţig (RC Bassin d'Arcachon); Linia a II-a: Adrian Motoc (Biarritz Olympique), Andrei Mahu (USA Perpignan), Marius Iftimiciuc (US Carcassonne), Marius Antonescu (Bourg en Bresse), Florian Roşu (CSM Ştiinţa Baia Mare), Ştefan Iancu (CSM Ştiinţa Baia Mare), Johannes Van Heerden (CS Dinamo), Lucian Mureşan (SCM USV Timişoara); Linia a III-a: Cristi Chirica (CS Dinamo), Andrei Gorin (RC HyPres Carqueiranne La Crau), Mihai Macovei (RC Bassin d'Arcachon), Vlad Neculau (SCM USV Timişoara), Dragoş Ser (CSA Steaua), Cristi Boboc (CSA Steaua), Damian Strătilă (CSA Steaua), Mihai Popescu (Colorno); Mijlocaş la grămadă: Gabriel Rupanu (SCM USV Timişoara), Florin Surugiu (CSA Steaua), Alin Conache (SCM USV Timişoara), Vlăduţ Bocăneţ (CSM Ştiinţa Baia Mare); Mijlocaş la deschidere: Hinckley Vaovasa (CSA Steaua), Gabriel Pop (CS Dinamo), Vlăduţ Popa (CSA Steaua), Mihai Mureşan (CSM Ştiinţa Baia Mare); Aripi: Atila Septar (RC Toulon), Nicolas Onuţu (CS Vienne), Cosmin Iliuţă (CSA Steaua), Mihai Lămboiu (CSM Ştiinţa Baia Mare); Centri: Taylor Gontineac (Rouen Normandie), Jason Tomane (CSM Ştiinţa Baia Mare), Tangimana Fonovai (CSA Steaua); Fundaş: Sioeli Lama (CSA Steaua), Marius Simionescu (SCM USV Timişoara), Paul Popoaia (CSM Ştiinţa Baia Mare), Ionel Melinte (RC HyPres Carqueiranne La Crau), Robert Neagu (CSA Steaua).

Echipa noastră va disputa şi trei meciuri test, pe 5 august cu Statele Unite ale Americii, la Bucureşti, Georgia, pe 12 august la Tbilisi şi Italia, pe 19 august, în Peninsulă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb