Posibilitatea ca Regatul Unit să participe la alegerile europene din mai nu poate fi exclusă, a anunţat astăzi, Ministrul britanic al Brexitului Stephen Barclay, evocând o perspectivă de natură să accentueze criza politică în Regatul Unit, relatează Reuters.
"Să avem alegeri europene la trei ani după ce ţara a votat pentru o ieşire (din Uniunea Eurpeană) ar fi dăunător pentru întreaga noastră politică", a comentat Barclay în Parlament, la Westminster, potrivit Reuters.
"Dacă noi suntem membri ai Uniunii Europene, dreptul comunitar ne cere să avem alegeri europene", a recunoscut el, potrivit agenţiei.
Premierul Theresa May a anunţat că nu doreşte ca regatul să participe la alegerile europene, însă această posibilitate va fi dificil de evitat în cazul în care deputaţii nu-i aprobă acordul retragerii.
Camera Comunelor a adoptat ieri seara, un amendament care o obligă pe Theresa May să obţină o amânare a Brexitului, pentru a evita riscul unei ieşiri din UE fără acord ("no deal") la 12 aprilie.
Acest amendament, iniţiat de către deputata laburistă Yvette Cooper, a fost adoptat de către deputaţi cu 313 la 312 voturi, mai scrie Reuters.