Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind a organizat Adunarea Generală anuală între 12 şi 14 martie 2025, la Bucureşti, în cadrul căreia s-a stabilit strategia pentru apărarea drepturilor lucrătorilor din mass-media. Unul dintre principalele subiecte abordate a fost solicitarea adresată actualei coaliţii guvernamentale de a implementa de urgenţă Regulamentul european Media Act 2024/1083, care trebuie transpus în legislaţia naţională până la 8 august 2025. Acest regulament urmăreşte să garanteze independenţa editorială a instituţiilor media, să asigure o finanţare echitabilă şi transparentă şi să prevină ingerinţele politice în funcţionarea mass-media, inclusiv în ceea ce priveşte alocarea publicităţii de stat.
Evenimentul s-a desfăşurat pe parcursul a trei zile, fiind structurat pe cele patru secţiuni ale sindicatului: MediaSind AGERPRES, MediaSind TVR, MediaSind Radio România şi MediaSind Freelanceri. Dezbaterile au avut loc la sediile Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, Societăţii Române de Televiziune şi Societăţii Române de Radiodifuziune. În cadrul întâlnirii, preşedintele SRJ MediaSind, Cristi Godinac, a prezentat Raportul de activitate pentru anul 2024, bilanţul economic şi situaţia Fondului de solidaritate, utilizat pentru sprijinirea membrilor în situaţii de urgenţă sau greve.
Problemele principale semnalate de reprezentanţii sindicali au vizat subfinanţarea instituţiilor de presă, lipsa unor măsuri concrete de protecţie pentru jurnalişti şi alocarea discreţionară a fondurilor publice către anumite entităţi media. De asemenea, s-a evidenţiat refuzul guvernului de a interveni pentru remedierea abuzurilor şi neregulilor semnalate în Societatea Română de Radiodifuziune, unde conducerea a blocat negocierile pentru un nou Contract Colectiv de Muncă. În acest context, sindicaliştii au anunţat continuarea acţiunilor de protest pentru a determina conducerea SRR să respecte drepturile angajaţilor.
Adunarea Generală a SRJ MediaSind a analizat şi alte aspecte esenţiale pentru viitorul mass-mediei în România, printre care necesitatea modificării în regim de urgenţă a legislaţiei privind funcţionarea instituţiilor publice de presă, deblocarea dialogului social la nivel guvernamental şi executarea hotărârilor judecătoreşti definitive care vizează drepturile angajaţilor din TVR şi AGERPRES. Totodată, s-a atras atenţia asupra presiunilor exercitate de unele conduceri din mass-media publică asupra jurnaliştilor, inclusiv prin tentative de a-i determina să renunţe la drepturile de autor sau prin impunerea unor măsuri restrictive care afectează libertatea editorială.
În cadrul Adunării Generale, a avut loc şi un atelier sindical organizat în cadrul proiectului european UNI.ON, finanţat prin Programul Operaţional Educaţie şi Ocupare 2021-2027. Atelierul a abordat teme precum consolidarea dialogului social în mass-media, tehnici de negociere, impactul inteligenţei artificiale asupra industriei media şi dezvoltarea de competenţe pentru cariere verzi. Participanţii au subliniat importanţa unui sindicat puternic pentru protejarea drepturilor jurnaliştilor şi au reiterat necesitatea unor măsuri urgente pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă în mass-media.
Strategia MediaSind pentru 2025 se va concentra pe implementarea Media Act, combaterea ingerinţelor politice în instituţiile media, protecţia jurnaliştilor şi asigurarea unei finanţări corecte a presei. Totodată, organizaţia va continua să susţină acţiuni de protest şi demersuri juridice pentru apărarea drepturilor membrilor săi.
Opinia Cititorului