STUDIU DELOITTE GLOBAL: Companiile trebuie să-şi schimbe modelul prin care urmăresc să câştige loialitatea Generaţiei Y

Andrei Stan
Companii / 25 ianuarie 2016

Companiile trebuie să-şi schimbe modelul prin care urmăresc să câştige loialitatea generaţiei Y sau riscă să piardă un procent considerabil din forţa de muncă angajată, potrivit unui studiu Deloitte Global privind generaţia Y.

Conform studiului, 44% dintre reprezentanţii generaţiei Y susţin că, dacă ar avea ocazia, şi-ar părăsi actualii angajatori în următorii doi ani. Procentul celor care şi-ar părăsi angajatorul curent ajunge la 66% dacă perioada de timp este extinsă până în 2020. Rezultatele studiului au la bază aproximativ 7.700 de respondenţi aparţinând generaţiei Y din 29 de ţări, în perioada septembrie- octombrie 2015.

Temeri ca "lipsa abilităţilor de lider" şi "sentimentul de a fi trecut cu vederea" au fost des menţionate de către cei care urmau să facă o schimbare în carieră, în viitorul apropiat. Însă comportamentele şi opiniile generaţiei Y gravitează în jurul temelor mari precum echilibrul carieră/viaţă privată, dorinţa de flexibilitate şi diferenţele de valori.

Potrivit studiului, generaţia Y pare să fie ghidată de valori puternice indiferent stadiul în care se află în carieră, iar acestea devin vizibile când vine vorba de alegerea anagajatorilor, sarcinile pe care sunt dispuşi să le accepte şi deciziile pe care le aleg când sunt puşi într-un rol mai important. Deşi continuă să aibă o perspectivă pozitivă asupra rolului afacerilor în societate, iar percepţiile negative legate de motivaţia şi etica în business s-au atenuat comparativ cu studiile precedente, generaţia Y încă îşi doreşte ca afacerile să se axeze mai mult pe oameni (angajaţi, consumatori şi societate), produse şi scop, mai puţin pe profit.

"Generaţia Y valorifică scopul organizaţiei mai mult decât succesul financiar, fără a renunţa la valorile şi oportunităţile de dezvoltare personală. Liderii lor trebuie să demonstreze că apreciază aceste priorităţi, altfel organizaţiile acestora riscă să piardă o mare parte din forţa de muncă", a declarat Punit Renjen, CEO Deloitte Global. "Din fericire, generaţia Y a furnizat mediului de afaceri o radiografie despre cum angajatorii pot să le să satisfacă nevoile de ascensiune în carieră şi dezvoltare profesională", a precizat acesta.

Potrivit studiului, generaţia Y caută angajatori cu aspiraţii similare, iar şapte din zece consideră că valorile personale se regăsesc şi în organizaţia pentru care lucrează.

Eliminarea diferenţelor aspiraţionale este vitală pentru a atrage şi păstra generaţia Millennium. Tinerii vor să lucreze pentru organizaţii axate pe îmbunătăţirea abilităţilor, creşterea veniturilor şi nivelului de satisfacţie al angajaţilor, care generează locuri de muncă şi produc bunuri şi servicii cu un impact pozitiv în viaţa oamenilor. Generaţia Y admite nevoia afacerilor de a creşte şi genera profit, dar consideră că organizaţiile sunt adeseori prea concentrate pe aceste două obiective. Pentru generaţia Millennium, organizaţiile cu un obiectiv clar vor avea succes pe termen lung, iar cele care nu îl au sunt în pericol.

Conform studiului Deloitte, angajatorii ce oferă oportunităţi de leadership, mentorat, încurajează un echilibru între carieră şi viaţa private, oferă flixibilitate şi mai multă libertate în carieră, întreţin o atitudine ce încurajează şi recompensează comunicarea deschisă, comportamentul etic şi incluziunea, au cele mai mari şanse în retenţia angajaţilor generaţiei Y.

Contrar percepţiei generale, studiul a revelat faptul că generaţia Y nu este în mod special influenţată de zvonuri. Respondenţii indică o dorinţă scăzută de a deveni celebri, de a avea profile puternice în social media sau de a acumula averi. În schimb, generaţia Y are mai degrabă aspiraţii tradiţionale. "Vor să deţină o locuinţă, să găsească un partener de viaţă şi o stabilitate financiară care să le permită o pensie confortabilă", se arată în studiu.

Ambiţia de a contribui la bunăstarea companiilor în care lucrează şi, implicit, la bunăstarea omenirii, în general, a fost de asemenea des menţionată în cadrul studiului.

"Generaţia anterioară căuta relaţii pe termen lung cu angajatorii, iar majoritatea nu concepea să îşi refuze supervizorul", a spus CEO-ul Deloitte Global, Punit Renjen. "Generaţia Y este mai independentă şi, cel mai probabil, îşi va pune valorile proprii înaintea valorilor organizaţiei. Ei redefinesc succesul profesional, gestionându-şi proactiv cariera, şi, pe măsură ce avansează profesional, principiile lor rămân neschimbate, lucru care poate avea un impact serios asupra mediului de afaceri viitor", a mai afirmat acesta.

Liderii Deloitte Global au discutat pe marginea Studiului Deloitte Millennial şi impactul generaţiei Y asupra angajatorilor şi a mediului de afaceri la conferinţa anuală World Economic Forum din Davos, Elveţia, ce a avut loc între 20-23 ianuarie 2016.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb