STUDIU EJOBS: "Candidaţii fără experienţă şi cei din categoria entry level aplică de două ori mai mult decât anul trecut"

Companii / 25 martie 2021

"Candidaţii fără experienţă şi cei din categoria entry level aplică de două ori mai mult decât anul trecut"

Tinerii fără experienţă în muncă şi cei din categoria entry level (0-2 ani de experienţă) sunt segmentele profesionale care înregistrează cele mai mari creşteri ale numărului mediu de aplicări în comparaţie cu anul trecut. În ultima lună, numărul de aplicări s-a dublat faţă de aceeaşi perioadă a lui 2020, potrivit unui studiu eJobs.

Candidaţii fără experienţă au avut în luna februarie aproape 225.000 de aplicări, în timp ce în urmă cu un an numărul depăşea cu puţin pragul de 100.000.

În cifre absolute, cele mai multe aplicări au venit din partea celor care intră în categoria entry level, adică au o experienţă profesională cuprinsă între 0 şi 2 ani. "Procentual, numărul mediu de aplicări a crescut cu 50% faţă de anul trecut. În cifre clare, însă, avem aproximativ 500.000 de aplicări care vin, lunar, din această zonă de candidaţi. Ei au fost revelaţia anului 2020 şi se pare că rămân şi revelaţia anului 2021. Anul trecut, ei însumau circa 300.000 de aplicări, lunar", spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Candidaţii cu ceva mai multă experienţă în piaţă, respectiv 2-5 ani, adică aceia care fac parte din segmentul mid-level au avut o creştere cu 29% a numărului mediu de aplicări faţă de luna februarie a anului trecut. În total, au fost 422.000 de aplicări. Tot cu aproape o treime a crescut şi rata aplicărilor pentru specialişti (23%), în timp ce managerii, deşi aplică mai mult decât anul trecut, par să fie, totuşi, cei care cântăresc cel mai mult decizia de a-şi schimba jobul. "Pentru un manager schimbarea jobului presupune existenţa unui întreg set de condiţii, de la amploarea responsabilităţilor, a proiectelor, până la oportunităţi de creştere ulterioară, salariu, echipă sau reputaţia companiei. De aceea, la acest nivel, mişcările se fac mai greu şi vedem mai multă stabilitate. În plus, un manager care schimbă foarte des joburile poate ridica şi anumite semne de întrebare pentru un viitor angajator", explică Bogdan Badea. Cu toate acestea, lunar, pe eJobs.ro sunt înregistrate peste 140.000 de aplicări ale partea managerilor şi executivilor. În 2020, media aplicărilor lunare pemtru aceeaşi categorie era de 125.000.

Dacă tinerii fără experienţă sau cu un nivel de experienţă de cel mult doi ani aplică preponderent în domenii precum retail, servicii, call center / BPO sau marketing / publicitate, PR, aplicările specialiştilor, ale celor din zona mid-level sau ale managerilor vizează mai degrabă domenii pentru IT, banking, telecom sau farma.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7393
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0043
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.7351

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb