STUDIU: Jumătate dintre români îşi doresc condiţii de 5 stele în ţară

G.U.
Companii / 28 septembrie 2021

Jumătate dintre români îşi doresc condiţii de 5 stele în ţară

Un studiu realizat în piaţa locală despre serviciile şi facilităţile de 5 stele disponibile în România relevă că pentru 44% dintre români sunt importante condiţiile de 5 stele pe piaţa naţională, se arată într-un comunicat de presă. Un procent de 49% dintre aceştia îşi doresc piscină şi SPA în hotelurile din ţară, precum şi spaţii comerciale (36%).

Cercetarea prezentată de Nordis Group a fost realizată de Reveal Marketing şi arată că trei din 10 români ar fi dispuşi să plătească mai mult pentru o vacanţă în România atât timp cât e îndeplinită condiţia de a avea parte de servicii superioare şi de facilităţi de 5 stele. Dintre românii cu venituri mai mari, 50% susţin că sunt interesaţi să petreacă o vacanţă în România într-o locaţie de 5 stele. În rândul femeilor, procentul ajunge la 47%.

Astfel, pentru români, principalele facilităţi care lipsesc din hoteluri sunt zona de piscină şi SPA (49%), în special pentru cei cu vârsta cuprinsă între 35 şi 55 ani, şi serviciile de curăţenie (42%), mai ales pentru bărbaţi (46%), pentru cei cu vârsta între 35 şi 55 ani (46%), dar şi pentru cei cu venituri mici (47%). Tot la capitolul facilităţi lipsesc şi spaţiile comerciale din hotel (36%), în special pentru femei (41%) şi pentru tineri (39%), se menţionează în comunicat.

Prin proiectele pe care le dezvoltă, Nordis Group vine în întâmpinarea nevoilor exprimate de români şi creează cel mai înalt standard de calitate şi confort atât în rândul serviciilor hoteliere, cât şi al ansamblurilor rezidenţiale. Facilităţi precum SPA, galerie comercială cu branduri de lux, plajă proprie, cinema VIP, restaurante şi cafenele, inovează sfera rezidenţială disponibilă în România în prezent şi reinventează oferta hotelieră de pe litoral şi de la munte.

Potrivit sursei citate, pentru astfel de cerinţe, Nordis Group pregăteşte pentru inaugurare ansamblul Nordis Mamaia 5 stele. Zona de lobby şi galeria comercială au fost deja inaugurate la sfârşitul lunii iulie 2021. Când va fi finalizat proiectul, toţi cei care vor îi vor trece pragul vor avea ocazia să descopere ce înseamnă confort, facilităţi şi beneficii de 5 stele atât pentru o vacanţă memorabilă pe litoralul românesc, cât şi pentru o casă de vacanţă cu toate beneficiile unui hotel premium.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. studiul este fals.

    Romanii isi doresc pret de X stele si conditii de X stele.

    Dar in Romania avem parte de pret de X+3 stele si conditii de X stele. Asa ca mergem in Bulgaria. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb