STUDIU KPMG: România are al treilea cel mai mic salariu brut pe economie

Dintre cele 20 de state membre care au un salariu minim stabilit la nivel naţional, România are al treilea cel mai mic salariu brut pe economie (416 EUR), după Bulgaria (261 EUR) şi Lituania (400 EUR), conform unui studiu realizat de KPMG pentru anul 2018.

La polul opus, cele mai mari salarii minime brute pe economie se înregis­trează în Luxemburg (1.999 euro), Irlanda (1.834 euro) şi Germania (1.818 euro).

Datele analizate arată că în anul 2017, România avea al doilea cel mai mic salariu brut (323 EUR), după Bulgaria. Această schimbare de poziţie se datorează însă creşterii artificiale a salariului minim brut, ca urmare a transferului contribuţiilor sociale ale angajatorului în sarcina angajatului. Acest lucru este evidenţiat şi de faptul că, din punct de vedere al sumelor nete, pentru 2018, România are al doilea cel mai mic salariu net (243 EUR), după vecina sa Bulgaria (202 EUR).

Cota efectivă de impozitare în Romania este de 44%, a şaptea cea mai mare cotă de impozitare efectivă dintre cotele înregistrate în cele 20 de state membre ale UE, ţările membre din Sud-Estul Europei, şi Elveţia care, au un salariu minim stabilit la nivel naţional. Extremele sunt reprezentate de Irlanda, cu o cotă efectivă de impozitare de 15%, şi Franţa, cu o cotă efectivă de 87%, conform analizei.

Potrivit studiului , în mod surprinzător, ţările care au un nivel scăzut al salariului minim (inclusiv România) au cote efective de impozitare mari (peste 40%) pe când ţările cu un nivel ridicat al salariului minim (ca Luxemburg, Irlanda sau Marea Britanie) au cote efective de impozitare sub 30%. La calculul cotelor efective de impozitare se iau în considerare cotele de impozit, dar şi cotele de contribuţii, raportate la valoarea salariului brut.

Mădălina Racoviţan, partener şi coordonator al departamentului People Services în cadrul KPMG în România, precizează: "În contextul unei forţe de muncă din ce în ce mai mobile, în special în cadrul UE şi SEE, detaşarea lucrătorilor în alte ţări devine o practică din ce în ce mai obişnuită în mediul de afaceri. În acelaşi timp, Comisia Europeană analizează cu atenţie fenomenul detaşărilor şi ia măsuri pentru o mai bună reglementare a acestuia, pentru a garanta că libera circulaţie funcţionează în beneficiul persoanelor şi întreprinderilor în cauză, dar şi al economiei europene în ansamblu. Directiva privind detaşările transnaţionale a fost introdusă în 1971, când economia europeană era diferită şi circulaţia forţei de muncă mult mai redusă. În prezent este în discuţie modificarea Directivei privind detaşările transnaţionale, care are ca scop combaterea abuzurilor prin consolidarea protecţiei lucrătorilor detaşaţi împotriva discriminării."

Studiul mai transmite că legislaţia din ţara de origine trebuie, de asemenea, luată în considerare. De exemplu, în multe cazuri, autorităţile fiscale vor examina cu atenţie diurnele şi indemnizaţiile. Dacă acestea formează o parte semnificativă din remuneraţia totală, autorităţile fiscale pot decide că acestea sunt, de fapt, salarii şi, prin urmare, ar trebui să facă obiectul impozitului pe venit şi contribuţiilor sociale. Pe de altă parte, în cazul în care salariul de bază este majorat pe perioada detaşării, pentru a îndeplini cerinţele privind salariul minim din ţara gazdă, acest lucru poate cauza dificultăţi atunci când angajatul se întoarce acasă, deoarece reducerea salariului la valoarea iniţială ar putea avea implicaţii din punct de vedere juridic.