STUDIU: Peste 160 mii de companii autohtone, sub o mie de euro valoare de piaţă

V.B.
Companii #Insolvenţa / 7 februarie 2014

Valoarea de piaţă a 162.455 de firme din ţara noastră era, la sfârşitul anului trecut, mai mică sau egală cu o mie de euro, iar la polul opus se regăsesc 37 de companii, cu o valoare de piaţă mai mare de 500 milioane euro, arată o analiză realizată de RisCo - Verificare Firme Online şi trimisă astăzi redacţiei.

Dragoş Cabat, Managing Partner RisCo, a declarat: "Dacă dorim să ştim unde este locul economiei româneşti la nivel global şi al UE, nu este suficient să avem statistici generale privind numărul de înregistrări de firme noi, radieri şi insolvenţe de-a lungul anilor. Dintre companiile de pe piaţă, trebuie să ştim câte au dimensiuni suficiente pentru a fi competitive într-o piaţă tot mai integrată. Datele arată că mai puţin de 30 de mii de companii aveau o valoare de piaţă de peste 1 milion de euro şi mai puţin de 5 mii aveau o valoare de piaţă de peste 10 milioane de euro, la nivelul anului 2013. Aşadar, România este ţara în care sectorul IMM constituit din firme foarte mici reprezintă majoritatea; în consecinţă, politicile guvernamentale de sprijinire a economiei ar trebui să se axeze pe acest segment de firme".

Valoarea de piaţă a unei firme este calculată pe baza valorii estimate de piaţă a capitalului şi datoriile firmei, fiind utilizate datele contabile la sfârşitul fiecărui an fiscal, ajustate cu multiplii medii relevanţi ai companiilor listate pe pieţele de capital, din acelaşi domeniu de activitate cu firma analizată. De asemenea, sunt luate în calcul rezultatele financiare nete, prin metoda actualizării flxurilor de numerar.

Anul trecut, 159.453 de companii din ţara noastră aveau un risc de insolvenţă foarte ridicat (de peste 90%). Dintre acestea, 3.346 de firme au intrat în insolvenţă în 2013.

Pe de altă parte, pentru 229.859 de societăţi, probabilitatea de a intra în insolvenţă este minimă (cel mult 10%). Din totalul acestora, 1.406 de companii au intrat în insolvenţă, majoritatea din motive care nu au fost legate de situaţia lor financiară sau legală, ci mai degrabă de motive administrative.

Firmele din domenii precum: construcţiile, comerţul cu amănuntul şi cu ridicata, dar şi companii din domeniul serviciilor sunt printre cele mai expuse riscului de insolvenţă. În general, companiile mari au o probabilitate de insolvenţă mai scăzută decât cele mici si foarte mici.

Potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), numărul insolvenţelor a crescut anul trecut cu peste 10% faţă de 2012, la 29.587 de firme, aşa cum a crescut şi numărul firmelor radiate şi dizolvate (la 80.786, respectiv 23.209 companii). Tot în 2013, peste 22 de mii de firme şi-au suspendat activitatea.

Probabilitatea de insolvenţă este determinată pe baza rezultatelor financiare publicate de societăţile comerciale la sfârşitul fiecărui an fiscal. Calculele au fost efectuate pentru un număr între 600 de mii şi 700 de mii de firme pentru fiecare an din perioada 2005-2012.

În alcătuirea statisticilor, au fost incluse doar societăţi comerciale de tip SRL şi SA. Statisticile nu iau în considerare intreprinderile individuale sau familiale, persoanele fizice autorizate, băncile, IFN-urile, organizaţiile cooperatiste de credit, cooperativele agricole şi meşteşugăreşti, societăţile de asigurări, brokerii, fondurile şi societăţile supuse reglementărilor pieţei de capital.

Raportul "Probabilitatea de Insolvenţă şi Valoare de Piaţă", lansat de RisCo - Verificare Firme Online la începutul lunii februarie, prezintă probabilitatea de insolvenţă a unei firme şi valoarea de piaţă a acesteia pentru ultimii patru ani fiscali. Acest raport va ajuta companiile din România să evalueze probabilitatea de insolvenţă a partenerilor de afaceri, pentru a înţelege dacă este sigur să intre în relaţii comerciale cu aceştia.

RisCo este un sistem de verificare online a firmelor autohtone, oferind informaţii financiare, juridice şi de disciplină a plăţilor despre companiile din ţară.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb