Trei din patru români care au un hobby pot să obţină venituri suplimentare de pe urma pasiunii lor, iar patru din zece români spun că vor să facă bani de pe urma hobby-ului sau a unei de idei de afaceri în viitor, potrivit unui studiu realizat de Visa Europe pe nouă pieţe europene.
Românii care îşi valorifică deja pasiunile obţin în medie venituri suplimentare de peste 5.000 de lei pe an, potrivit studiului Visa Europe. Persoanele cu vârste între 25 şi 34 de ani au cel mai mare venit anual (6.356 lei), iar din punct de vedere geografic cele mai mari câştiguri medii anuale sunt realizate în Bucureşti şi Ilfov (peste 10.200 lei).
Cele mai profitabile hobby-uri sunt în domeniul construcţiilor, renovărilor şi decoraţiunilor interioare (5.887 lei), urmate de cele în design (5.834 lei), fotografie (5.778 lei), domeniul culinar (5.509 lei) şi îngrijirea copiilor (5.487 lei).
Pasiunea, dorinţa de a face ceva diferit faţă de locul de muncă actual, precum şi ocazia de a fi propriul şef reprezintă principalele motive care au determinat antreprenorii din Europa să-şi transforme pasiunile într-o sursă de venit. Pasiunea reprezintă principala motivaţie pentru 58% dintre românii şi polonezii care au pornit o afacere dintr-un hobby, comparativ cu media europeană de 43%. Schimbarea activităţii faţă de cea de la locul de muncă a fost principala motivaţie pentru 29% dintre românii care şi-au deschis o afacere pe baza pasiunii lor, în timp ce dorinţa de a lucra pentru ei înşişi a reprezentat imboldul pentru 26% dintre persoanele care şi-au valorificat deja pasiunile.
Birocraţia este principala îngrijorare a românilor care au o afacere dintr-un hobby sau vor să-şi deschidă o afacere; europenii se tem cel mai mult de lipsa comenzilor
Lipsa comenzilor şi vânzările insuficiente sunt principalele motive de îngrijorare pentru 38% dintre europenii care pot să-şi deschidă o afacere din pasiunile lor. Alte motive de îngrijorare invocate de către respondenţii la sondajul Visa Europe sunt obţinerea finanţării (28%), precum şi munca administrativă şi volumul mare de acte (26%).
"Patru din zece români care ar putea să-şi deschidă o afacere dintr-un hobby sunt îngrijoraţi de birocraţia excesivă legată de administrarea firmei. În alte ţări din Europa, oamenilor le este teamă mai mult de posibilitatea de a nu primi comenzi suficiente. Îngrijorările privind gestionarea cheltuielilor sunt comune pentru majoritatea IMM-urilor din România. La fel cum canalele de social media au ajuns să aibă un rol decisiv în promovarea eficientă a micilor afaceri, inovaţiile şi noile tehnologii din domeniul plăţilor ar putea uşura semnificativ partea administrativă a firmelor şi ar susţine îmbunătăţirea calităţii serviciilor pentru clienţi. De exemplu, cardurile business sau smartphone-urile transformate în POS-uri mobile simplifică mult activitatea contabilă a oricărei firme şi contribuie la creşterea vânzărilor prin punerea la dispoziţia clienţilor a unor servicii sigure şi uşor de utilizat", a declarat Cătălin Creţu, Director Regional pentru România, Croaţia şi Slovenia, Visa Europe.
Surse de finanţare şi oportunităţi de promovare pentru românii care îşi doresc să-şi transforme pasiunile în venituri
Peste jumătate dintre românii care îşi doresc să câştige bani din pasiunile lor afirmă că îşi vor utiliza economiile personale pentru a-şi deschide o afacere, aproape un sfert (23%) vor să apeleze la familie şi prieteni, iar 15% dintre respondenţi intenţionează să aplice pentru o subvenţie dedicată afacerilor mici. În condiţiile în care conceptul de crowdfunding (multifinanţarea) este relativ nou pe piaţa locală, doar 11% dintre românii care doresc să deschidă o afacere pe baza pasiunilor lor plănuiesc să recurgă la această modalitate de finanţare alternativă.
Dintre respondenţii la studiul Visa Europe, polonezii (49%) şi spaniolii (43%) sunt cei mai deschişi la soluţiile externe şi alternative de finanţare pentru înfiinţarea afacerilor pe care şi le doresc, în timp ce românii se află pe penultimul loc, la egalitate cu suedezii (26%), fiind urmaţi de turci (24%).
Motivaţiile românilor care îşi doresc să îşi deschidă o afacere din propria pasiune sunt în principal aceleaşi ca în cazul persoanelor care au făcut deja acest lucru: pasiunea (65%), flexibilitatea propriului business (46%), dorinţa de a fi propriul şef (44%) şi de a avea o activitate diferită faţă cea de la locul de muncă (33%).
Din punct de vedere al promovării, reţelele sociale Facebook şi Twitter sunt mai populare decât metodele tradiţionale, precum crearea unui website al companiei. Astfel, două treimi dintre românii care îşi doresc să facă bani din propria pasiune spun că utilizează cele două reţele sociale pentru promovarea afacerii lor. Recomandările directe sunt considerate importante de aproximativ 60% dintre românii care vor să-şi deschidă o afacere pe baza pasiunii lor.
Majoritatea românilor care vor să demareze o afacere dintr-un hobby (70%) vor ca aceasta să devină principala lor sursă de venit, iar 16% intenţionează să facă acest lucru în următorii cinci ani. Peste jumătate dintre românii care vor să-şi transforme pasiunile în principala sursă de venituri în următorii cinci ani vor lansa atât un website propriu pentru ca produsele sau serviciile oferite să devină accesibile unei baze de clienţi mult mai mari, cât şi o pagină pe social media pentru a-şi consolida profilele, dar vor apela şi la diverse acţiuni de publicitate.
Studiul Visa Europe a fost realizat online în ultimul trimestru din 2014, în nouă ţări din Europa - Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Polonia, România, Spania, Suedia şi Turcia, pe un eşantion de peste 18.000 de respondenţi, dintre care peste 2.000 de români care câştigă sau le-ar plăcea să obţină venituri din propriile pasiuni.
Visa Europe este o companie de tehnologii de plată deţinută şi operată de băncile membre şi alţi furnizori de servicii de plăţi din 37 de ţări din Europa.