Mii de pompieri luptau ieri împotriva a cel puţin 20 de incendii în California, afectată de cea mai gravă secetă din istoria sa, potrivit AFP.
"De joi seara, mii de trăsnete au declanşat câteva sute de mici incendii", a indicat Calfire, organism de prevenire a incendiior în California, într-un comunicat emis ieri.
Fulgerele au ajutat la răspândirea incendiilor, lovind solul şi vegetaţia uscată.
Circa 9.600 de pompieri combăteau ieri dimineaţă 21 de vaste incendii, risipite în acest stat de pe coasta de vest a SUA. Peste 6.000 de locuitori au fost evacuaţi în zonele de intervenţie a Calfire, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a acestei instituţii.
Pompierii californieni au primit ajutorul pompierilor din alte state americane, precum Nevada şi Colorado. Garda Naţională din California a fost de asemenea mobilizată.
În unul din incendii, botezat Rocky Fire, au ars aproape 186 km2 de miercuri după-amiază şi au fost distruse 24 de case. Doar pentru stingerea lui au fost mobilizaţi aproape 2.000 de pompieri, 180 de autospeciale, patru avioane şi 19 elicoptere. În noaptea de sâmbătă spre ieri, acesta a distrus încă aproximativ 80 km2. Aproape 12.000 de persoane şi 5.200 de locuinţe au fost evacuate.
În total, 21 de incendii distruseseră până ieri aproximativ 500 km2 de teren. Originea acestui incendiu şi a multor altora constituie obiectul unei anchete a poliţiei.
Potrivit unui purtător de cuvânt al Calfire, Daniel Berlant, 95% din incendiile înregistrate în California sunt provocate de om, fie din imprudenţă sau fie de un aparat electric, precum o secerătoare de gazon care produce scântei.