Statele Unite şi-au redus luni reprezentarea diplomatică pe lângă palestinieni, încorporând-o în consulatul general, care face oficiu de reprezentanţă diplomatică pe lângă palestinieni, în cadrul ambasadei americane instalate la Ierusalim, a anunţat Departamentul de Stat, relatează AFP.
Această decizie, anunţată la 18 octombrie de către secretarul de Stat american Mike Pompeo, se înscrie într-un context de degradare continuă a relaţiilor între administraţia lui Donald Trump şi palestinieni, după decizia controversată a preşedintelui american de a muta Ambasada Statelor Unite de la Tel Aviv la Ierusalim.
Ea a fost condamnată imediat drept "ideologică" de către numărul doi din cadrul Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OLP) Saeb Erakat.
"La 4 martie 2019, Consulatul General al Statelor Unite la Ierusalim fuzionează cu Ambasada Statelor Unite şi formează o misiune diplomatică unică", a confirmat luni, într-un comunicat, Departamentul de Stat.
"Administraţia Trump este hotărâtă să nu lase vreo îndoială cu privire la ostilitatea sa faţă de poporul palestinian şi drepturile sale inalienabile şi la dispreţul său abject faţă de dreptul internaţional şi obligaţiile sale", a denunţat un oficial palestinian de rang înalt, Hanan Ashraoui, citat într-un comunicat.
Guvernul american a anunţat în septembrie închiderea misiunii palestiniene la Washington, acuzându-i pe liderii palestinieni că refuză să discute cu administraţia Trump şi că pun în pericol negocieri de pace cu Israelul sub egida Statelor Unite.
Washingtonul a anunţat de asemenea încetarea acordării ajutorului său financiar bilateral şi a contribuţiilor către Agenţia ONU pentru refugiaţi palestinieni (UNRWA).