Premierul japonez, Shinzo Abe, a anunţat miercuri că acceptă să lanseze discuţii despre "acorduri comerciale" cu Statele Unite, recunoscând în acelaşi timp că există în continuare diferenţe de vedere pe această temă cu preşedintele Donald Trump care l-a primit în Florida, relatează AFP, informează Agerpres.
"Am convenit să începem negocieri pentru acorduri comerciale libere, corecte şi reciproce", a declarat prim-ministrul japonez în cursul unei conferinţe de presă, organizată în comun cu preşedintele american.
Cei doi lideri nu au ascuns însă că sunt departe de a fi pe acceaşi lungime de undă. Japonia doreşte ca americanii să revină în Parteneriatul TransPacific (TPP), iar Statele Unite privilegiază un acord comercial de liber schimb.
"Sunt interesaţi de un acord bilateral (...) Poziţia ţării noastre este că TPP reprezintă cea mai bună opţiune pentru cele două ţări şi pe această bază vom discuta", a spus Shinzo Abe.
"Nu vreau să mă întorc în TPP, însă voi face asta dacă ni se oferă un acord pe care să nu îl pot refuza în numele Statelor Unite", a spus la rândul său Donald Trump.
"Prefer acordul bilateral. Cred că este mai bun pentru ţara noastră. Cred că este mai bun pentru muncitorii noştri şi prefer de departe un acord bilateral", a adăugat el. Premierul japonez a avut grijă să nu se angajeze în discuţii asupra unui acord bilateral.
"După cum ştie prim-ministrul, ei se descurcă foarte bine în faţa Statelor Unite. Avem un deficit foarte mare", a declarat Donald Trump atunci când cei doi lideri, însoţiţi de delegaţiile lor, erau aşezaţi la masă în luxoasa reşedinţă a preşedintelui american, la Mar-a-Lago, în Florida.
Insistând asupra faptului că relaţia lor "este foarte bună", Donald Trump nu a ezitat să treacă peste politeţea obligatorie cu prilejul unei astfel de întâlniri diplomatice pentru a-l îndemna pe Shinzo Abe să facă mai mult ca să asigure relaţii comerciale "libere, corecte şi reciproce".
"Avem un deficit enorm cu Japonia", a insistat el, aducând în discuţie comenzi de avioane de pasageri şi de vânătoare ce ar putea acoperi acest decalaj comercial. De asemenea, Donald Trump a acuzat taxele vamale incorecte, mai scrie AFP.