SUA: Statul Arkansas a promulgat o lege care interzice avortul

S.B.
Internaţional / 10 martie 2021

Statul Arkansas a promulgat o lege care interzice avortul

Statul Arkansas a adoptat marţi o lege ce interzice avortul chiar şi în cazurile de viol sau incest, în speranţa de a determina Curtea Supremă a Statelor Unite să anuleze hotărârea din 1973 prin care a extins acest drept la întreg teritoriul ţării, informează Agerpres.

Singura excepţie prevăzută în textul legii promulgat în acest stat care se învecinează cu Mississippi, cunoscut pentru conservatorismul său creştin, este "salvarea vieţii mamei în caz de urgenţă medicală", a anunţat guvernatorul Asa Hutchinson.

El a spus că a ratificat această lege ca urmare a convingerii sale sincere împotriva avortului.

Legea va intra în vigoare abia la vară, iar puternica organizaţie pentru apărarea drepturile civile ACLU a anunţat deja că o va contesta în instanţă.

Subiectul avortului îi divizează puternic pe americani, opozanţii, mai ales cei din cercurile religioase, fiind încă foarte puternici.

În ultimii 20 de ani, statele din sudul şi centrul SUA au înmulţit legile restrictive privind avortul, impunând de exemplu o anumită lăţime a coridoarelor care duc la sălile de operaţii, ceea ce a determinat închiderea multor clinici.

Cu această lege din statul Arkansas, opozanţii întreruperii voluntare a sarcinii speră să determine o schimbare la nivelul Curţii Supreme a SUA, care în 1973 a decis că americancele au dreptul să avorteze. O astfel de schimbare ar permite fiecărui stat să facă ceea ce doreşte şi ar contribui la o creştere şi mai mare a inegalităţilor teritoriale.

"Scopul acestei legi este să pregătească terenul pentru ca Curtea Supremă să anuleze jurisprudenţa actuală", a afirmat în mod deschis guvernatorul statului Arkansas.

Curtea Supremă a SUA este solid ancorată la dreapta după numirea unui judecător conservator de către preşedintele Donald Trump cu câteva zile înaintea înfrângerii sa la alegerile prezidenţiale din noiembrie, potrivit Agerpres.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. incredibil!!!!, oribil!!!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb