SUB SPECTRUL TOT MAI AMENINŢĂTOR AL CREŞTERII DOBÂNZILOR Datoriile economiilor emergente au atins un nou record

Ultimul raport Global Debt Monitor de la Institute of International Finance (IIF) arată o scădere a datoriilor globale în T2 2018, cu echivalentul a 1,46 trilioane de dolari faţă de trimestrul precedent, până la 247 de trilioane de dolari, după o creştere de 8,68 trilioane în trimestrul precedent.

Declinul a fost determinat de dinamica de la nivelul economiilor dezvoltate, unde datoria totală a înregistrat o scădere de aproape 2,5 trilioane de dolari, în timp ce datoria de la nivelul economiilor emergente a crescut cu un trilion de dolari, până la un nou nivel record, de 71,1 trilioane de dolari (vezi graficul 1).

Divergenţa dintre dinamica datoriei şi a Produsului Intern Brut global a scăzut uşor în T2 2018, dar se menţine aproape de maximul istoric înregistrat în T1 2018.

În T2 2018, datoria globală a crescut de 3,1 ori faţă de T1 1999, în timp ce PIB-ul global a crescut de 2,2 ori (vezi graficul 2), până la circa 78 de trilioane de dolari.

În aceste condiţii, raportul dintre datoria globală şi PIB-ul global a scăzut până la 317,2% în T2 2018, de la 318,8% în trimestrul precedent. Nivelul record al acestui indicator a fost atins în T3 2016, la 322,1%.

După cum se observă, divergenţa dintre dinamica datoriei globale şi a PIB-ului global şi-a accelerat creşterea de două ori în ultima decadă: prima dată în urma lansării programelor de relaxare cantitativă din SUA, iar apoi odată cu lansarea programului de relaxare cantitativă al BCE, în primul trimestru din 2015.

De la sfârşitul anului 2007, înainte de intrarea în faza acută a crizei financiare globale, datoriile totale au cres­cut cu circa 47%, în condiţiile în care datoriile gospodăriilor au crescut cu 30,8%, ale companiilor nefinanciare cu 72,5%, datoriile guvernamentale cu 90,1%, iar datoriile companiilor financiare au crescut cu 10,7%.

Dinamica datoriilor din ultimii 10 ani ascunde însă o divergenţă majoră între economiile dezvoltate şi cele emergente. La nivelul celor din urmă, datoriile totale au crescut cu 225%, pe fondul unei creşteri cu 254% a datoriilor gospodăriilor şi cu 276% a datoriilor companiilor nefinanciare, până la 12,2 trilioane de dolari, respectiv 32,6 trilioane. În acelaşi interval, datoria guvernamentală din economiile emergente a crescut cu 172,7%, până la 15,5 trilioane de dolari.

În acelaşi interval, T4 2007 - T2 2018, datoriile totale ale economiilor dezvoltate au crescut cu 20,8%, până la 176 de trilioane de dolari, în condiţiile în care datoriile gospodăriilor au crescut cu 6,8%, până la 34,2 trilioane, iar datoriile companiilor nefinanciare au crescut cu 21,7%, până la 42,3 trilioane de dolari. Datoria guvernamentală din economiile dezvoltate a cres­cut cu 73,9%, până la 50,5 trilioane de dolari, iar datoria companiilor financiare a scăzut cu 1,9%, până la 48,9 trilioane.

Raportul de la IIF subliniază că datoria în valută a economiilor emergente reprezintă o problemă majoră, care se manifestă în condiţiile unor scadenţe record pe termen scurt, mai ales pe fondul continuării tendinţei de normalizare a politicii monetare în Statele Unite.

Conform datelor de la IIF, datoriile economiilor emergente cu maturitatea până la sfârşitul anului 2020 au o valoa­re cumulată echivalentă cu 4 trilioane de dolari, din care 3,1 trilioane de dolari reprezintă valoarea obligaţiunilor emise, iar circa 951 de miliarde valoarea creditelor (vezi graficul 3).

Din punct de vedere al structurii valutare a datoriilor economiilor emergente care ajung la scadenţă până în 2020, 27,4% reprezintă valoarea obligaţiunilor şi creditelor denominate în dolari, cu o valoare cumulată de circa 1,1 trilioane de dolari (vezi graficul 4).

Raportul de la IIF arată că necesarul de refinanţare al datoriilor în dolari este deosebit de ridicat pentru Chile, Columbia, Egipt şi Nigeria (aproape 75% din sumele scadente), urmate de Mexic (68%), Africa de Sud (62%), Brazilia (52%) şi Turcia (50%).

Pentru profilul scadenţelor prezentat de Institute of International Finance până la sfârşitul anului 2025, necesarul total de refinanţare la nivelul economiilor emergente se ridică la circa 9,6 trilioane de dolari, în condiţiile în care necesarul de refinanţare din a doua jumătate a acestui an este de 313 miliarde de dolari, din care 86 de miliarde este valoarea datoriilor denominate în dolari.

Acesta este contextul în care se observă o creştere a presiunilor asupra Federal Reserve pentru stoparea procesului de majorare a dobânzilor.

Prima intervenţie, şi cea mai dură, a fost a preşedintelui Donald Trump, care a declarat, în urmă cu câteva săptămâni, că "Fed-ul a luat-o razna".

Cu o oarecare întârziere a venit răs­punsul diplomatic din partea lui Jerome Powell, preşedintele Federal Reserve.

În cadrul unei conferinţe organizate recent de Federal Reserve Bank of Dallas, Powell a declarat că "politica noastră monetară este unul dintre motivele pentru care economia noastră se află într-o situaţie bună" şi a subliniat că "sarcina noastră este să servim publicul", iar "acesta este singurul lucru asupra căruia ne concentrăm", după cum se arată într-o ştire de pe site-ul CNBC.

"Nu încercăm să controlăm lucruri pe care nu le putem controla, ci doar încercăm să ne facem treaba şi o facem bine", a mai declarat preşedintele Federal Reserve.

De la atacul lui Trump la adresa băncii centrale americane, vocile care cer oprirea procesului de majorare a dobânzilor s-au înmulţit considerabil, mai ales pe fondul efectelor negative de la nivelul burselor americane şi internaţionale. Inclusiv un oficial al Federal Reserve a declarat, sub protecţia anonimatului, că dobânzile au ajuns, probabil, la nivelul neutru, conform unei ştiri Reuters.

Declaraţiile lui Jerome Powell de la Dallas nu au oferit nicio indicaţie că banca centrală americană ar fi foarte îngrijorată sau foarte preocupată de efectul creşterii dobânzilor asupra economiilor emergente.

Despre încetinirea creşterii observate la nivelul economiei globale, Powell a precizat că "nu este teribilă" şi a arătat că "mandatul nostru se referă la condiţiile economice din SUA", iar "o economie puternică a Statelor Unite este bună pentru economia globală".

Opinia lui Powell nu este împărtăşită de conducerea editorială a influentului cotidian Wall Street Journal, care a publicat recent articolul "America nu este o insulă", unde arată că "Trump şi Fed-ul trebuie să se adapteze în condiţiile încetinirii economiei globale".

După ce a amintit de contracţia economică a Germaniei şi Japoniei din T3 2018, de incertitudinile legate de efectele Brexit-ului sau de riscul politic din Europa, WSJ susţine că "Fed-ul trebuie să reconsidere majorarea dobânzii în decembrie 2018", deoarece "acum nu este momentul pentru un marş doctrinar către normalitate".

Pentru preşedintele Trump, WSJ recomandă adoptarea unei poziţii mai conciliante cu privire la disputele comerciale, iar "întâlnirea la nivel înalt a grupului G20 reprezintă şansa preşedintelui pentru propunerea unui armistiţiu comercial".

"Trump trebuie să ia în considerare că o recesiune la nivel global reprezintă o ameninţare pentru economia SUA şi pentru mandatul său de preşedinte", este argumentul suprem utilizat de conducerea editorială a WSJ.

Din păcate, apelul pentru oprirea creşterii dobânzilor vine prea târziu şi este, oricum, inutil. Mai mult, o astfel de decizie a Federal Reserve sub presiuni externe nu ar face decât să confirme că redresarea economică din ultimii 10 ani a fost o iluzie susţinută de tiparniţe şi dobânzi zero sau negative.

Trezirea din acest "vis" nu are cum să fie decât foarte dureroasă, iar economiile emergente, dar nu numai ele, vor descoperi că viitorul nu poate fi amanetat la nesfârşit.