Subiecte fără ştaif

Gata, nu mai încape! Trebuie să mă scutur şi eu din cînd în cînd de povara subiectelor grele, ţepene, seriose. Mai sunt şi subiecte "lejere" pe lumea asta. Ce, numai muzică lejeră, artă, teatru şi literatură lejeră? De ce nu ne-am putea ocupa şi de subiecte jurnalistice lejere? E plin netul, ca şi viaţa, de ele! Azi, am şi eu două pe listă.

Primul: "Dramă la un concert pe stadion". Nişte băieţi din insulara ţară a beatlesilor, altfel profesionişti, cu ceva muzică în tolbă şi în cap, cu mai bine de 100 de milioane de discuri vîndute în vreo 25 de ani de carieră, au poposit la Bucureşti, să zică ceva pe note băştinaşilor despre cum mai merge rock-ul. Ăla, mai mult sau mai puţin "clasic". Dacă te gîndeşti că la o piesă de Shakespeare la Naţionalul din Piaţa Universităţii biletul costă vreo 50 de lei, preţul pentru a te ţine la curent, live, cu muzica de azi din ţara bardului de ieri e binişor pipărat. De la vreo zece ori, pînă la mai bine de o mie de ori (pentru vip-urile de fiţe)! Cam mult, da face! Se cheamă că ai fost la concertul acela, unicat, despre care ai să povesteşti la bătrîneţe şi nepoţilor şi strănepoţilor! Aproape ca ăia de la Woodstock! Toate bune şi frumoase, doar că în deschidere, fără nici un anunţ de prevenire a cumpărătorilor de bilete, băieţii din Anglia l-au băgat la înaintare, ca să încălzească publicul, pe Babasha! Un piţifelnic din departamentul de marketing al trupei britanice s-a documentat el în grabă despre România şi a aflat că la aborigeni e prizată bine maneaua. Mercantilismul proverbial al românilor, însă, a învins în competiţia cu competenţele etnologice, etnografice şi antropologice ale grăbitului documentarist britanic. Spectatorii s-au considerat instantaneu traşi pe sfoară: în loc de "caviar canapes" au primit la entree, chifltele arse, năclăite-n sos. Ca urmare, nici nu şi-a dres bine glasul băiatul nostru de umplutură, că au şi început să-l fluiere!!! Aşa, cam vreo zece mii de spectatori, de 800 de lei biletul, fiecare!!! Nasol! Ceea ce interesează însă, nu este întîmplarea în sine, ci reacţiile "post festum". România s-a împărţit instantaneu în două tabere, implacabil opuse. Pe de o parte, manelistul-artist şi dimpreună cu el toată liota celor care promovează agresiv, la noi ca şi aiurea, orice formă de incultură cu titlul de cultură alternativă, au sărit ca arşi. Vai, ce ipocrizie, vai ce fandoseală elitisto-globalistă! Cum adică să nu apreciezi cum se cuvine o manea bine simţită, fie ea şi la un concert de muzică rock? Păi, dacă s-a putut pe scena festivalului Enescu, la Ateneu, care-i chichirezu şi de ce nu ar merge la fel de bine şi pe Stadionul Naţional? Mai rău a sărit calul, însă, poliţia locală a "gîndirii politice corecte" care ne-a aruncat-o verde-n faţă, şti..colea, româneşte: dacă nu vă plac manelele, atunci sunteţi rasişti!!! Aici, trebuie să recunosc, mi-a cam sărit ţandăra! Bine, mă, troglodiţilor, dacă voi nu puteţi să deosebiţi sau, mai rău, confundaţi cu bună ştiinţă Arta cu imitaţiile ei de gang, dacă pentru voi între Ofranda Muzicală a lui Bach şi "Te iubesc nevasta mea" este doar o "deosebire de gen muzical", iar ambele "creaţii" stau egale în drept în panteonul "Muzicii", asta nu înseamnă că toată lumea trebuie să se ia după voi şi să se hrănească din prostia pe care o promovaţi agresiv şi intolerant! (Acesta-i un pamflet şi trebuie luat ca atare!)

Mostra doi: "Universul carceral al şcolii". Sincer vă mărturisesc, am crezut că sacul "inovaţiilor" şi al "reformelor" tembele din spaţiul generos al învăţămîntului din România a cam ajuns la fund. E gol! Ei, aş! Ai vrea mata, da mai pune-ţi pofta-n cui! Gînditorii sistemului au lansat pe piaţă un subiect greu. Pentru o discuţie publică, desigur, înainte de a face tot cum ştiu ei şi cum sunt îndemnaţi de la spate de cei care supraveghează îndeaproape distrugerea de la temelie a României: "Şcoala Carcerală". Dintr-o simplă trăsătură de condei, administrativă, spaţiul sacru al libertăţii de gîndire, al formării intelectuale, sufleteşti şi spirituale a celor ce ar trebui să fie formaţi ca oamenii maturi, responsabili şi liberi ai societăţii de mîine, ni se propune să acceptăm şi să ne obişnuim cu ideea că şcoala ar putea deveni şi un spaţiu carceral. Prin excelenţă, spaţiu ce restricţionează masiv libertăţilor individuale şi sociale ale celor trimişi aici, în consecinţa unei condamnări legale şi definitive, ca să îşi ispăşească pedeapsa. Cu o singură deosebire: după gîndirea progresistă a iniţiatorilor, "autorităţile şcolii" ar deţine comasat şi funcţiile de procurori şi de judecători şi de gardieni "reformatori" pentru populaţia şcolară aflată în incinta localului cu pricina. Sigur, este vorba doar despre nişte săli obişnuite de clasă, "un pic speciale", în care sunt trimişi, temporar, cei care tulbură insistent procesele învăţămîntului curicular! Unde nu-i bate nimeni la tălpi, ci doar îi pune să citească cu voce tare prima jumătate din textul Infernului, lui Dante, sau actul doi din Andromaca lui Euripide. Ca să se înveţe minte şi să priceapă ce-i aşteaptă dacă le-ar trece cumva prin cap să se ţină de Cultură! Mă fraţilor...mă fîrtaţilor, eu crezui pînă mai ieri că Sucă a lu Zăpăcitu e doar un personaj de snoave zise cu talent cîndva de Amza Pelea. Să mai rîdem şi noi niţel de alţii, că de noi nu suntem în stare şi de aia rînd alţii de noi şi de prostia noastră, de se rup de şale!