"Suflând în vânt", Bob Dylan a câştigat premiul Nobel

O.D.
Ziarul BURSA #Cultură / 14 octombrie 2016

"Suflând în vânt", Bob Dylan a câştigat premiul Nobel

Premiul Nobel pentru Literatură a fost câştigat în acest an de celebrul muzician american Bob Dylan. Pentru multă lume surpriza este una uriaşă, mai ales că laureatul este cunoscut şi apreciat în special pentru activitatea sa muzicală şi mai puţin pentru cea literară. Explicaţia juriului pentru acordarea acestui premiu este următoarea: "crearea unor noi expresii poetice în marea tradiţie a muzicii americane". Trebuie să precizăm faptul că în repetate rânduri justeţea acordarii acestor distincţii a fost pusă sub semnul întrebării, existând un curent de opinie care susţine că latura geopolitică a Nobelului pentru Literatură cântăreşte mai mult decât aceea strict literară.

Aflat printre nominalizaţi, scriitorul Mircea Cărtărescu a comentat decizia juriului în două postări pe contul personal de facebook, pe una dintre ele decizând să o elimine: "Mi-am şters prima postare, făcută la marea surpriză. Poate-o s-o şterg şi pe-asta, că nu mi-am revenit din şoc şi încă vorbesc aiurea... Nu cred că Dylan avea nevoie de premiul ăsta; până la urmă, totuşi, de ce nu? Nimeni nu contestă că e un geniu muzical şi un mare poet (eu l-am şi tradus). Dar mi-e atat de milă de scriitorii adevăraţi, Adonis, Ngugi, DeLillo şi alţi 2-3 care aproape că aveau premiul în buzunar! Cum naiba s-or simţi acum? Şi-mi pare atât de rău pentru marii scriitori care îmbătrânesc la coadă, maeştrii şi favoriţii mei: Pynchon, Lobo Antunes, Amos Oz, John Ashbery, Vila-Matas... Ne-a făcut-o comitetul Nobel de data asta!"

În vârstă de 75 de ani, Bob Dylan (numele său este Robert Allen Zimmerman) s-a născut în Duluth, Minnesota, SUA, pe 24 mai 1941, dar a crescut în localitatea Hibbingdin acelaşi stat. A învăţat să cânte la chitară şi muzicuţă, punând bazele unei trupe rock&roll numită Golden Chords. În timpul colegiului, pe când cânta în diverse cafenele şi-a luat numele de scenă Bob Dylan, inspirat fiind de numele poetului Dylan Thomas. Primul disc i-a apărut în 1962, o compilaţie de piese folk şi blues, iar în 1963 compune un număr impresionant de piese cu un puternic mesaj politic, o parte dintre ele regăsindu-se pe albumul "The Freewheelin Bob Dylan"', care i-a adus de altfel şi celebritatea. Din acest punct cariera sa cunoaşte o ascensiune continuă, în timp cochetând şi cu muzica religioasă, actoria şi pictura, primind numeroase premii şi distincţii (inclusiv 11 premii Grammy, un Oscar şi un Glob de Aur). În anul 2000, a primit Polar Music Prize al Academiei Regale de Muzică a Suediei, premiu considerat ca fiind premiul Nobel în muzică. Versurile cântecelor sale au fost publicate în mai multe volume care s-au bucurat de un mare success. Primul volum al memoriilor sale, "'Chronicles, Vol. 1'', a fost cartea cea mai vândută timp de 19 săptămâni în SUA.

Anul trecut premiul Nobel pentru literatură a fost acordat scriitoarei şi jurnalistei Svetlana Alexievich. Valoarea financiară a premiului este de opt milioane de coroane suedeze, echivalentul a aproximativ 925.000 de dolari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb