Surse: Acţionarii LSE şi Deutsche Börse vor vota fuziunea după referendumul pentru Brexit

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 13 mai 2016

Surse: Acţionarii LSE şi Deutsche Börse vor vota fuziunea după referendumul pentru Brexit

London Stock Exchange Group Plc (LSE), compania care deţine piaţa de acţiuni din Londra, şi Deutsche Börse AG, operatorul Bursei de Valori din Frankfurt, care au ajuns la un acord de fuziune în luna martie, vor să convoace acţionarii pentru votul privind această tranzacţie după ce Marea Britanie va organiza referendumul care va decide dacă ţara rămâne sau iese din Uniunea Europeană (Brexit), spun surse apropiate situaţiei, citate de Reuters.

Conform acestora, ambele burse le vor da investitorilor oportunitatea să cunoască mai întâi rezultatul referendumului programat în 23 iunie, urmând să decidă apoi asupra fuziunii.

Decizia privind data la care îşi vor exprima acţionarii votul nu a fost stabilită deocamdată, potrivit surselor, care adaugă că anunţul privind votul va fi făcut la finele luni mai sau începutul lunii iunie.

Oficialii LSE şi Deutsche Börse au refuzat să facă vreo declaraţie în acest sens.

Deutsche Börse şi LSE vor să dea naştere celui mai mare operator bursier european, ce va concura cu rivalii din SUA şi Asia. Acordul este cel mai mare realizat între două pieţe după cel din noiembrie 2013, când Intercontinental Exchange Inc (ICE) a achiziţionat NYSE Euronext.

Acţionarii Deutsche Börse vor deţine 54,4% din acţiunile noii entităţi, în timp ce investitorii LSE vor controla restul de 45,6%.

Iniţial, operatorul bursier american Intercontinental Exchange a anunţat că analizează posibilitatea lansării unei oferte de preluare pentru LSE, urmărind astfel să împiedice planul de fuziune dintre piaţa londoneză şi Deutsche Börse.

Luna aceasta însă, ICE a informat că nu intenţionează să lanseze o ofertă pentru LSE, pe motiv că "nu poate confirma avantajele potenţiale pentru piaţă şi acţionari în urma unei combinaţii strategice".

Unele surse citate de presa străină declarau, în luna aprilie, că operatorul bursier paneuropean Euronext NV evaluează modalităţi prin care să poată bloca fuziunea burselor din Londra şi Frankfurt, temându-se că afacerea dintre cele două pieţe rivale va marginaliza rolul său în tranzacţiile derulate în Europa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb