Surse: BCE, posibil să prelungească achiziţiile de obligaţiuni până în 2018

Ziarul BURSA #Internaţional / 20 septembrie 2017

Surse: BCE, posibil să prelungească achiziţiile de obligaţiuni până în 2018

Oficialii Băncii Centrale Europene (BCE) nu au ajuns la un consens cu privire la stabilirea unei date definitive la care se va încheia programul de relaxare cantitativă, existând şanse ca acesta să fie încă o dată prelungit după şedinţa de politică monetară din luna octombrie, au declarat ieri, surse citate de Reuters, potrivit Agerpres.

Aprecierea monedei euro, şi efectele sale asupra inflaţiei, provoacă disensiuni în rândul consiliului guvernatorilor BCE, au precizat sursele. Potrivit acestora, există divergenţe de opinie între statele mai bogate din nordul continentului, în frunte cu Germania, care vor să oprească programul de achiziţii de active al BCE şi statele care vor ca aceste achiziţii să se reducă treptat. În aceste condiţii, există şanse ca cele două tabere să ajungă la o soluţie de compromis la şedinţa de politică monetară din 26 octombrie, conform căreia nu va fi stabilită o dată fixă la care vor înceta achiziţiile de active sau vor amâna o decizie în acest sens până în luna decembrie, au adăugat sursele.

Principalul punct de dispută este aprecierea continuă a monedei euro în raport cu alte valute, care riscă să afecteze inflaţia în zona euro deoarece face importurile mai ieftine şi exporturile mai scumpe.

"Cursul de schimb al euro este principala problemă", a declarat una din surse.

Până la reuniunea din 26 octombrie, oficialii BCE vor analiza mai mulţi indicatori, precum preţurile şi încrederea în economie, pentru a determina dacă inflaţia se îndreaptă spre obiectivul avut în vedere de BCE, o creştere de 2%. Însă, există şi factori care nu pot fi controlaţi de BCE. Unul din aceşti factori este posibilitatea ca Banca Angliei să majoreze dobânzile pentru prima dată în ultimii 10 ani, ceea ce ar duce la aprecierea lirei sterline în raport cu moneda euro. Pe de altă parte, unii decidenţi de la BCE au semne de îndoială că administraţia Trump va putea să îşi respecte promisiunile de a stimula cea mai mare economie a lumii.

În acest context, o parte din membrii consiliului guvernatorilor BCE sunt înclinaţi să adopte o atitudine prudentă şi să menţină opţiunea de a prelungi, încă o dată, achiziţiile de obligaţiuni dacă va fi nevoie. Potrivit surselor, preşedintele BCE, Mario Draghi, şi unii decidenţi au discutat despre "recalibrarea" programului. Având în vedere că în unele ţări BCE nu va mai găsi obligaţiuni guvernamentale pe care să le cumpere, recalibrarea ar putea implica achiziţionarea mai multor obligaţiuni emise de companii. În schimb, alţi oficiali BCE speră că vor putea fixa o dată definitivă la care achiziţiile de obligaţiuni vor înceta, chiar dacă aceasta înseamnă că vor trebui să aştepte şedinţa de politică monetară din 14 decembrie pentru o decizie în acest sens.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb