Surse: "Credit Suisse" face noi disponibilizări în Londra

V.R.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 9 iunie 2017

Banca elveţiană "Credit Suisse Group" AG va mai elimina aproape 1.500 de posturi din Londra până la finele lui 2018, conform unor surse citate de Reuters, care precizează că măsura face parte din eforturile instituţiei de a-şi reduce cheltuielile la nivel global.

Dacă va face disponiblizările menţionate, "Credit Suisse" va mai avea în Londra aproape 5.000 de salariaţi, faţă de mai bine de 9.000, cât avea înainte să lanseze măsurile de reducere a personalului.

Potrivit Reuters, unul dintre executivii "Credit Suisse" a declarat, în privat, că bonusurile mari şi costul afacerilor din capitala Marii Britanii au făcut dificilă revenirea la profit a operaţiunilor derulate de "Credit Suisse" în Londra.

Un purtător de cuvânt al "Credit Suisse" a declarat că banca de investiţii are, per ansamblu, "o creştere solidă a profitului", iar programul de reducere a personalului este avansat în Londra. Banca nu furnizează date privind veniturile sale din Londra.

Reducerea personalului "Credit Suisse" în Londra coincide cu orientarea băncii elveţiene către Asia, regiunea care are cea mai rapidă creştere a numărului milionarilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb