Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat pozitiv, astăzi, proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, au precizat, pentru Agerpres, surse din CSM.
Potrivit surselor citate, decizia a fost luată cu 11 voturi "pentru".
Avizul dat de Consiliul Superior al Magistraturii este unul consultativ.
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, anunţa, pe 21 ianuarie, punerea în dezbatere publică a proiectului de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.
Conform proiectului, competenţele SIIJ vor fi preluate de o structură inspirată din modelul Parchetului European, cu 12 procurori la centru şi 30 în teritoriu, câte doi pentru fiecare Curte de apel, notează sursa citată.
"În total, 42 de procurori care vor investiga infracţiunile care până acum erau în competenţa SIIJ. Aceşti procurori sunt anume desemnaţi de plenul CSM. Cei 12 procurori din Bucureşti vor fi selectaţi şi desemnaţi de plenul CSM, din cadrul Secţiei de Urmărire Penală din Parchetul General, iar cei 30 de procurori din Curţile de apel vor selectaţi şi desemnaţi de plenul CSM din cadrul Parchetelor de pe lângă Curţile de apel", indica ministrul Predoiu.
Procurorii din Parchetul General vor fi propuşi plenului CSM de către procurorul general, iar procurorii de la Parchetele de pe lângă Curţile de apel de către prim-procurorii acestor structuri.