SURSE: UniCredit invită zece bănci să participe la majorarea de capital

Stelian Bădescu
Internaţional / 30 noiembrie 2016

UniCredit invită zece bănci să participe la majorarea de capital

UniCredit SpA, cel mai mare grup bancar italian, a trimis invitaţii către zece bănci pentru a forma un consorţiu pentru planificata sa majorare de capital, care urmează să fie lansată în februarie, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Bank of America Merrill Lynch, JP Morgan, Mediobanca, Morgan Stanley şi UBS (UBSG.S) vor fi coordonatori globali comuni, au adăugat sursele, confirmând un raport apărut în publicaţia italiană Il Messaggero.

Citibank, Credit Suisse, Deutsche Bank, Goldman Sachs şi HSBC au fost contactate pentru a deveni co-coordonatori globali pentru majorarea de capital.

Luna aceasta, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat că UniCredit SpA ia în calcul să-şi majoreze capitalul cu o sumă cuprinsă între 10 şi 13 miliarde de euro, scrie Agerpres.

UniCredit, singura bancă de importanţă sistemică din Italia, l-a angajat în iulie pe bancherul francez Jean Pierre Mustier ca director general pentru a întări bilanţul, după ce indicele de adecvare a capitalului a ajuns sub nivelul principalelor rivale europene.

Mustier conduce o revizuire strategică a tuturor activelor băncii şi va prezenta în 13 decembrie un nou plan de afaceri.

Planul şefului UniCredit include o majorare de capital de peste 10 miliarde de euro, care ar putea ajunge până la 13 miliarde de euro, susţin sursele.

O emisiune de acţiuni de peste 10 miliarde de euro ar fi apreciată de autorităţile de reglementare deşi principalii acţionari ai băncii ar putea fi în imposibilitatea de a-şi menţine actualele participaţii.

Într-o încercare de a majora capitalul, Mustier a vândut deja o participaţie de 30% în banca online unit FinecoBank şi negociază vânzarea diviziei de gestionare a activelor Pioneer şi a unei participaţii în Bank Pekao, subsidiara sa din Polonia.

UniCredit a anunţat că, în urma vânzărilor de active, indicele de adecvare a capitalului Tier 1 s-a situat la sfârşitul lunii septembrie la 10,82%, de la 10,33% la sfârşitul lunii iunie, şi peste estimările analiştilor.

Dar nivelul capitalului va fi erodat suplimentar, susţin sursele, deoarece banca lucrează la un plan de vânzare masivă a creditelor neperformante.

Emisiunea de acţiuni va ajuta UniCredit să compenseze efectele vânzării împrumuturilor neperformante sub nivelul lor din bilanţ.

BCE a stabilit un indice minim de adecvare a capitalului pentru UniCredit de 10% anul acesta, urmând să crească în fiecare an cu 25 de puncte de bază, pentru a ajunge la 10,75% în 2019.

Pentru a atinge acest obiectiv, grupul bancar a anunţat că ar putea elimina până la 18.200 de locuri de muncă, în principal în Italia, Germania şi Austria, dar şi să vândă sau să restructureze activele cu performanţe slabe.

UniCredit este prezentă în 17 ţări din lume, cu peste 8.500 de sucursale şi 147.000 de angajaţi. UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale. În ţara noastră, UniCredit Bank Austria, divizie a grupului bancar italian UniCredit, şi-a majorat participaţia pe care o deţine la UniCredit Ţiriac Bank, de la 50,5% până la 95,6% din acţiuni, prin preluarea pachetului de 45% deţinut de omul de afaceri Ion Ţiriac.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb