Suspendarea preşedintelui, vânturată tot mai intens în PSD

O.D.
Ziarul BURSA #Politică / 5 iunie 2018

Preşedintele Klaus Iohannis este ameninţat cu suspendarea de către lideri ai PSD.

Preşedintele Klaus Iohannis este ameninţat cu suspendarea de către lideri ai PSD.

Suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis a devenit principala temă de discuţie în interiorul PSD. Cu un motiv palpapil la purtător, suspendarea este "vânturată" la toate nivelurile, zilnic. După liderii centrali, a venit rândul celor locali să vorbească deschis despre acest subiect.

Liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat la la un post de radio că nu există altă cale decât suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis dacă acesta refuză să aplice decizia CCR referitoare la revocarea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi: "N-aş vrea să prejudec în ceea ce priveşte intenţiile preşedintelui Iohannis, însă este cert în acest moment că domnia sa s-a raliat unei opinii prin care încearcă să evite punerea în aplicare a acestei decizii. Susţinătorii acestei opinii se află în eroare, în special sunt o parte din reprezentanţii Opoziţiei, care cred că acesta este un mijloc de a demantela actuala majoritate parlamentară. Eu sper ca preşedintele, după o analiză serioasă şi după ce va constata că de fapt nu are altă cale, să pună în aplicare această decizie a CCR.(...) Am să vă spun doar opinia mea, pentru că nu există o hotărâre a majorităţii parlamentare şi n-aş vrea să fiu eu acela care iniţiază momentul acesta. După părerea mea, nu există altă cale, dacă nu va pune în aplicare decizia CCR, pentru că atunci am arăta că ducem în derizoriu orice lucru şi relativizăm la maximum inclusiv prevederile Constituţiei. Nu se poate pe de o parte să afirmăm că respectăm Constituţia, iar pe de altă parte, în cadrul aceluiaşi dis­curs, să contrazicem acest lucru. Păi, cred că discuţia de astăzi e un exemplu foarte bun pentru a explica motivele ieşirii noastre în stradă. Dacă noi nu acceptăm ca o guvernare bazată pe o majoritate parlamentară, pe respectarea regulilor democratice, să-şi exercite atribuţiile şi protestăm împotriva acesteia în permanenţă, atunci şi acea majoritate are dreptul să iniţieze un protest împotriva lucrurilor pe care ceilalţi le susţin. Dacă ar fi să detaliem, poate că protestul nostru ar fi extrem de motivat în aceste momente, dacă vom protesta pentru nerespectarea Constituţiei, pentru nerespectarea hotărârilor CCR şi împotriva numeroaselor abuzuri care s-au produs la un anumit nivel al justiţiei şi aici cred că ne referim direct la ceea ce înseamnă activitatea DNA". Liderul PSD Alba, Ioan Dîrzu, îl acuză pe preşedintele Klaus Iohannis de două încălcări ale Constituţiei şi pomeneşte despre suspendarea acestuia din funcţie într-un comunicat de presă: "Voi fi primul care strânge semnături pentru suspendarea preşedintelui, în cazul în care acesta nu va respecta decizia CCR sau nu va desemna de îndată un director civil la conducerea SIE. Preşedintele nu este la primul conflict juridic de natură constituţională pierdut, deci putem spune că deja se află într-o stare de recidivă. În prezent, sunt toate motivele de natură constituţională care să atragă suspendarea preşedintelui României. Depinde numai de el cum înţelege să-şi exercite atribuţiile în cadrul constituţional".

De altfel, parlamentarii PSD sunt deja pregătiţi pentru o eventuală sesiune extraordinară în luna iulie, când se va putea acţiona în direcţia suspendării.

Opinia Cititorului ( 14 )

  1. majoritatea parlamentara este aleasa de 3,5 milioane de votanti iar presedintele de citeva milioane mai mult decit acest numar. Va maninca piele , vreti iar sa va faceti de cacao , ca de , recidiva in greseala e la voi acasa

    1. PSDRAGNEA ARE TEAMA CA IN CAZ DE SUSPENDEAZA PRESEDINTELE,ROMANII VOR VOTA IN MASA LA REFERENDUM PENTRU PRESEDINTE SI EI VOR FI NEVOITI SA PLECE DELA GUVERNARE.

    Care se vede ca nu inteleg de vorba buna, le spun ca presedintele tarii n-are cum pune in practica decizia CCR pentru ca aceasta este ilegala. Daca face asta pune la dispozitia si la bunul plac al jefuitorilor neamului, = politicul actual, intreaga Justitie a tarii. Cum sa faca presedintele tarii, oricare ar fi el, asa ceva?!

    Aparatorii Constitutiei, daca avem in tara asa ceva, trebuie sa intervina urgent, sa faca in asa fel ca decizia CCR sa nu fie publicata in Monitorul Oficial. Odata publicata, va fi piatra aruncata de un prost in lac, pe care o suta de destepti n-o vor putea scoate, dar care, prin orice mijloace!, va trebui scoasa. 

    CCRistii sa sa spele cu decizia lor dezastruoasa pe cap, sa n-o distribuie, pentru ca urmarile acestui rau odata facut numai bunul Dumnezeu stie cum vor fi inlaturate. 

    Ticalosilor, intelegeti ca treaba-i groasa rau! Uite, incerc si cu vorba buna, poate, poate...  

    Ionel cu par negrut, 

    De trei ani mi-ai fost dragut, 

    De trei ani si doua luni 

    M-ai purtat printre minciuni. 

    Prin minciuni si prin scrisori, 

    Dar tu, puiule te-nsori! 

    Da si eu m-oi marita 

    Si ti-oi rupe inima, 

    Tie si la mama ta. 

    :)) :)) :))

    1. Publicarea deciziei CCR în MO coincide cu revocarea lui Kovesi.

      Tot ce mai poate face Iohannis este să se aleagă cu un alt dosar penal. 

      COMUNISTII,AVORTONI ISTORIEI AU MAI RAMAS ,IN CUBA,IN NORD COREEA,CEVA PRIN ROMANIA,EI SUNT O SPECIE CARE VA DISPAREA CAT DE CURAND.

    Presedintele emite decretul de suspendare. Fiind un act administrativ, va putea fi contestat de Kovesi in contencios administrativ la ICCJ si ceruta suspendarea aplicarii. La ICCJ va fi judecata de JUDECATORI si nu de politruci. Sentinta ar putea fi de acceptare a contestatiei si anulare a decretului pe motive de nelegalitate. Pe baza sentintei, CCR va fi obligata sa-si corecteze derapajele.

    1. Bravo, iata si un comentariu pertinent. Deci, se poate ...

      Încă mai căutăm soluții.

      Kovesi este deja revocată. 

      Da, deci se poate fără propagandă mincinoasă a lui Iohannis și a trupelor fasciste de onegiști. Se poate cu respectarea legii. Dacă avea argumente legale privind abuzurile de care este dovedită Kovesi, presedinția le facea publice deja. Nu are. Kovesi este disparuta.

      TINERII ROMANI VOR ARUNCA CAT DE CURAND ,ACEASTA CLASA BURGHEZIE COMUNISTA DELA PUTERE,IAR PSDRAGNEA VA FI ISTORIE.

    „la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, unde a fost șef Augustin Lazăr, s-au clasat toate dosarele penale ale primarului Klaus Werner Iohannis care au ajuns acolo, inclusiv cele în care FDGR (președinte Klaus Iohannis) a beneficiat de retrocedări frauduloase de la Primăria Sibiu (primar Klaus Iohannis), după ce FDGR s-a declarat oficial succesor al organizației hitleriste Grupul Etnic German în anul 2007! (Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), condus de Klaus Iohannis, se declară oficial continuatorul partidului nazist din al Doilea Război Mondial) Conflict de interese evident și abuz în serviciu clar, pe lângă infracţiunea de constituire a unei organizaţii cu caracter fascist!”

    1. La capitolul asta Johannis este mic copil pe langa Dragnea.

      De prea-curatul si nevinovatul dragnea nu ne spui nimic? 

      Johannis este un escroc dovedit de o instanță în mod definitiv și irevocabil.

    Meci nul

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb