Systematic, producător internaţional de software cu capital danez, a împlinit luna aceasta cinci ani de prezenţă pe piaţa din România.
Din 2017, numărul angajaţilor Systematic a crescut de aproape cinci ori, noi roluri s-au adăugat în echipe, iar activităţile derulate în cadrul biroului de la Bucureşti, care este şi singurul centru de dezvoltare al grupului, s-au diversificat. În prezent, soluţiile IT dezvoltate de români deservesc organizaţii din mai multe ţări din Europa şi nu numai.
Pentru a celebra evenimentul, compania a organizat o petrecere de excepţie, la care a participat echipa locală. De asemenea, invitaţi speciali la evenimentul aniversar au fost Michael Holm, CEO al Systematic, şi Ambasadorul Regatului Danemarcei în România, Excelenţa Sa, domnul Søren Jensen.
Evenimentul de aniversare a început cu o discuţie informală între angajaţii Systematic şi Michael Holm, CEO-ul organizatiei. Discuţia a pornit cu mesajul de încurajare al lui Michael Holm ca angajaţii Systematic să se alăture oricărui proiect al companiei, indiferent de ţară, promovând astfel programul internaţional de mobilitate internă. Michael a apreciat faptul că echipa de programatori din Systematic Development Center este formată din angajaţi care învaţă rapid şi au agilitatea de a se implica în proiecte de dezvoltare a aplicatiilor life-critical şi i-a încurajat pe specialiştii din România să preia proiecte cu complexitate şi responsabilităţi mai mari.
"Cei cinci ani de activitate pe piaţa locală au fost o aventură extraordinară, pe parcursul căreia ni s-au alăturat mulţi colegi noi, am adăugat roluri diverse în echipe, pe lângă cel de developer, iar noi departamente au fost infiinţate. Întreaga noastră activitate s-a dezvoltat, iar echipa de la Bucureşti dezvoltă cu succes aplicaţii în cadrul singurul centrul de dezvoltare al grupului Systematic. Sunt sigur că aventura va continua şi în anii următorii, pentru că pregătim multe surprize. Aş dori, cu această ocazie, să le mulţumesc tuturor celor care au luat parte la evenimentul aniversar şi în mod special celor doi invitaţi speciali, Michael Holm şi Ambasadorul Regatului Danemarcei în România, Excelenţa Sa, domnul Søren Jensen", a declarat Lucian Maican, General Manager, Systematic.