TARA Interactive creşte numărul de angajaţi cu până la 60% în 2023 şi investeşte circa 100.000 de euro în programe de dezvoltare pentru angajaţi

A.F.
Companii / 12 aprilie 2023

Vlad Lepădatu, Managing Partner la TARA Interactive

Vlad Lepădatu, Managing Partner la TARA Interactive

Compania românească de dezvoltare de software TARA Interactive ţinteşte creşterea numărului de angajaţi în Bucureşti şi Chişinău cu până la 60%, anul acesta, la aproximativ 80, conform unui comunicat remis redacţiei. Creşterea echipei este direct proporţională cu extinderea portofoliului de clienţi. Compania vizează o prezenţă mai mare pe piaţa de software internaţională, în 2023, prin extinderea portofoliului de clienţi în SUA şi în Europa.

Conform comunicatului, TARA Interactive a bugetat investiţii de aproximativ 100.000 de euro în dezvoltarea angajaţilor în 2023. "Am stabilit, pentru anul acesta, programe de formare, training şi dezvoltare, atât cu formatori externi, cât şi un program intern de creştere dedicat angajaţilor actuali şi viitori. Am alocat în această direcţie de dezvoltare 60.000 de euro, investiţie destinată tuturor angajaţilor, în funcţie de rolurile acestora în companie. Investiţia poate varia în funcţie de evoluţia acestor programe, însă suntem pregătiţi să creştem bugetul cu 50%", spune Vlad Lepădatu, Managing Partner la TARA Interactive.

Compania caută să îşi extindă echipa cu team-playeri, dornici să înveţe lucruri noi şi care îşi asumă rezultatele. Candidaţii trebuie să aibă cel puţin un curs finalizat în aria de expertiză pentru care aplică, să aibă gândire analitică, să îşi poată stabili şi urmări priorităţile şi termenele de livrare, menţionează comunicatul.

În prezent, TARA Interactive are deschise noi poziţii în 3 departamente: Software Development, Business Development şi Support.

"În momentul în care un angajat se alătură echipei, va face, împreună cu managerul său, un plan individual de dezvoltare profesională şi personală. În cadrul acestui proces, vor face o analiză a decalajului şi vor decide împreună ce îmbunătăţiri trebuie aduse, astfel încât să poată fi atins cel mai bun rezultat. Metoda de livrare a acestor intervenţii poate fi diferită - de la training, cursuri în extern, până la experimentare şi studiu individual. Noi ne dorim să creăm un cadrul holistic, de creştere, pentru fiecare, fără să rigidizăm acest proces", mai spune Vlad Lepădatu, menţionând că TARA Interactive a implementat un program de executive coaching şi training, atât la nivel de management, cât şi pentru noii angajaţi, în perioada de onboarding, în funcţie de nivelul fiecăruia de cunoştinţe.

Anul trecut, TARA Interactive a întreprins un proces de audit, desfăşurat în cadrul proiectului Cercetare Naţională, de către Human Synergistics România, în urma căruia a obţinut un scor foarte bun, clasându-se în primele 10% dintre mediile de lucru cele mai constructive din România, ceea ce presupune un mediu extrem de propice pentru cei care îşi doresc să se dezvolte şi să crească atât profesional, cât şi personal.

Compania a încheiat anul 2022 cu o cifră de afaceri de peste 1 milion de euro, în creştere cu aproximativ 20% faţă de anul anterior, şi estimează, pentru anul acesta o creştere organică a business-ului cu peste 60%, pe fondul cererii mai mari pe zona de digitalizare şi nevoii de automatizare a companiilor, informează comunicatul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb