TĂRICEANU: "Acţiunile DNA împotriva liderilor politici se vor înteţi în perioada campaniei electorale"

A.S.
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 16 septembrie 2016

Călin Popescu-Tăriceanu (Sursă foto: Facebook)

Călin Popescu-Tăriceanu (Sursă foto: Facebook)

"DNA încearcă să mă compromită", spune Tăriceanu

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, acuză conducerea DNA că încearcă să îi compromită imaginea publică în perspectiva alegerilor parlamentare. Domnia sa a mai spus că acţiunile DNA împotriva liderilor politici se vor înteţi în perioada campaniei electorale pentru alegerile parlamentare: "Mă aştept ca, în perioada care a mai rămas până pe 11 decembrie, DNA să-şi înteţească atacurile împotriva unor lideri politici, aşa cum s-a întâmplat înaintea alegerilor locale, când mulţi candidaţi au fost scoşi din cursă de procurori, după care s-a aşternut liniştea pe dosare ce păreau extrem de consistente şi care au fost intens mediatizate".

Preşedintele Senatului apreciază că nu va ceda presiunilor şi încercărilor de intimidare şi discreditare, indiferent de la cine vin acestea.

Despre dosarul său, Tăriceanu a menţionat: "După cum se ştie, în faza de instrumentare a unui dosar, procedura nu permite părţilor să dezvăluie publicului conţinutul discuţiilor purtate cu procurorul de caz. M-am conformat acestei obligaţii legale, aşa cum s-a văzut la ieşirea mea de la audierea de la DNA. Din păcate, legea a fost respectată unilateral, doar de către subsemnatul, pentru că scopul vădit al conducerii DNA manifestat în ultima vreme este încercarea de a-mi compromite imaginea publică în perspectiva alegerilor parlamentare.

Acest «modus operandi» al conducerii DNA este posibil şi din cauza faptului că procurorii nu răspund în niciun fel pentru abuzurile pe care le comit".

Preşedintele Senatului adaugă faptul că în spaţiul public au apărut informaţii din "«surse judiciare, adică din interiorul DNA", cu privire la faptul că nu ar fi răspuns unor întrebări sub pretextul că nu îşi aminteşte: "Având în vedere palmaresul bogat al DNA în privinţa scurgerilor către presă a unor informaţii confidenţiale din dosare în care sunt implicate numele unor politicieni indezirabili sau incomozi, n-am fost surprins să văd la venirea mea la DNA că presa fusese informată din timp despre ora exactă la care urma să aibă loc audierea mea, aşa încât imaginile în care preşedintele Senatului României intră la DNA să-şi facă efectul de imagine distructiv".

El spune că s-a prezentat la DNA pentru a răspunde "cinstit şi cu bună-credinţă" întrebărilor procurorilor, conformându-se totodată obligaţiei legale de a nu dezvălui în spaţiul conţinutul discuţiilor purtate cu procurorul de caz.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, s-a prezentat ieri la DNA în calitate de martor în dosarul în care este cercetat Bogdan Olteanu.

Opinia Cititorului ( 20 )

  1. Domnule, pe matale nimeni nu te mai poate compromite mai mult decat ai facut-o personal. Astept sa aflu ca ai ajuns acolo unde meriti.

    1. Si pe mine ma incomodeaza prezenta lui in Parlament. Ar fi cazul sa demisioneze pentru a deveni un politician comod, adica sa stea acasa cu nepotii.

      Rublica de opinii a ziarului Bursa s-a umplut de urmasii tortionarilor comunisti care isi dau cu opinia despre Tariceanu. Scarba mi-e de toate aceste scursuri tortionar comunistoide, majoritatea amploaiati pe la stat care nu inteleg nimic din democartie, drepturile omului si alte concepte asemenea. Ticalosi in stare sa improaste cu rahat doar in speranta umplerii burtii proprii, derbedeii se considera spirituali propagand ce au auzit si ei pe la propaganda oficioasa. Urmasi de care Visinescu s-ar simti mandru, democratia se construieste cu oameni toleranti care inteleg ca orice persoana are drepturi si ca oricine atenteaza samavolnic la aceste drepturi este o piedica in calea unei societati civilizate. Tariceani cu siguranta este un dobitoc insa asta nu justifica lantul de canalii implicate in murdarirea imaginii sale.

      Eu am aceeasi parare despre Tariceanu. Adica este o persoana cu inteligenta redusa (Avand in vedere performantele scolare), corupta (avand in vedere implicatiile inca de pe vremea Patriciu cu Rompetrol), ipocrita si aroganta. Acum daca doresti ne putem intalni si iti voi dovedi cu acte ca nu sunt urmasul vreunui tortionar comunist. Parintii mei nu au avut nicio legatura cu structurile de conducere a regimului comunist. Poate reusesti sa ne explici de unde ai trans concluzia ca mesajele impotriva lui Tariceanu sunt formulate de urmasii tortionarilor comunisti . Eu zic ca orice persoana sanatoasa mental isi poate da seama ca nu exista niico legatura directa de cauzalitate intre urmasii tortionarilor comunisti (care pana la urma nu trebuie sa raspunda de faptele partintilor lor) si postarile impotriva unei persoane publice.

      Urmasi in comportament valori si obiceiuri. Acelasi gen de lepre dispuse sa sara la gatul unei victime, cu forta disproportionata, nerespectand norme si drepturi elementare pentru lumea civilzata. Oameni infecti se nasc de oriunde, lichelele nu sunt apanajul strict al comunismului sau descendenti din linie genetica... Despre Tariceanu as putea adauga si eu la ce ai amintit insa nu despre Tariceanu era vorba. Era vorba de democratie, drepturi individuale si norme minime de civilizatie versus adunatura de tortionari vesnic pregatiti sa calce pe cap orice victima li se aduce in fata.

      Aoleo, ce atitudine si ce vocabular! Dintre toti care au postat pana acum pe marginea acestui subiect, tu esti cel mai apropiat de mentalitatea "Visinescu".

      Tariceanu nu este deloc o victima. El este unul dintre sutele de politicieni fara valoare pe care ii are aceasta tara, in care se voteaza in functie de cine le umple burtile votantilor in perioada electorala. Tariceanu este o non-valoare atat in plan politic cat si in plan uman. Comentariile lui sunt arogante si total lipsite de fundament. Articolul era despre opinia lui Tariceanu si se poate observa inca din titlu. Titlul articolului este un citat din ce a spus aceasta non-valoare. Din pacate victimele acestor non-valori si a celor care voteaza cu acesti ghiolbani suntem noi. Bravo celor care au plecat in tari civilizate !

      Daca in fundal dreptate iti dau in privinta nevinovatiei pina la dovedire asta nu inseamna ca iti pot permite sa numesti securisti pe toti ce isi dau cu parerea. Adevarul e la mijloc si sta in puterea de a se educa si edifica personal despre tariceanu pentru ca este parte din parlamentul in care 90% sint corupti prentru ca stim bine si eu si tu ca nu ajungi acolo decit daca ai "legaturi".

      Comportamentul pe care d=l "x" il numeste de urmas de tortionar poate proveni din frustrarea rezultata in urma faptului ca zi de zi esti furat de acesti ghiolbani. Si daca ar fi sa aleg intre comportamentul unui parlamentar pe care eu il cred hot si a celor care scriu chiar si injuraturi as putea afirma ca hotul de parlamentar este mai apropiat de un comportament "tortionist"

      Iti recomand Irakul sau Syria unde drepturile omului sunt respectate cu ajutorul Sua si Europa.

    Pai tu ai condus tara de pe motocicleta printre accidente, ti-ai impartit viata cu nenumarate femei si acum cauti etica sau echilibru?

    Ai o problema. 

    1. te stimam si te iubim,

      Mos Craciun nu poti sa fii, 

      Dar la poarta poti sa vii, 

      Noi pupice iti vom da, 

      Sfaturi insa vom refuza, 

      Ca atat de ocupat ai fost, 

      micsorarea far de rost, 

      matale n-ai inteles, 

      AGA nema, registru pe schest:-)... 

      N-am gasit alta rima, domnul Tricodava

    DNA,nu te atinge de hoti,sunt honorabili;

    BravoCodruta K,DNA;averea [furata] confiscata.. 

    Tariceanu + Olteanu = bulau

    "Din păcate, legea a fost respectată unilateral, doar de către subsemnatul, pentru că scopul vădit al conducerii DNA manifestat în ultima vreme este încercarea de a-mi compromite imaginea publică în perspectiva alegerilor parlamentare." Mai [Fragment eliminat, conform regulamentului.], tu pe cine vrei sa prostesti? Pai sa-ti aduc eu aminte ca dupa ce ai fost PM nu ai luat decat 230 voturi in colegiul in care ai candidatiar PSD-ul a facut un artificiu prin care a renuntat la deputatul lui numai sa te bage pe tine in parlament de pe locul trei!!!? Sa-ti aduc aminte ca tu si Patriciu erati "liberalii" care in flancati pe Iliescu de-a stanga si de-a dreapta la sedintele FSN? Liberali de doi lei infiltrati in PNL ca sa-l compromiteti din interior.

    1. Blaga, Videanu, Ioan Oltean sau de oamenii loiali partidului ca Predoiu

    Nu DNA-ul te compromite ci trecutul tau!

    1. Corect. DNA-ul il pllimba pe la bulau in campanie electorala in speranta ca mafia securista protejata de DNA va castiga alegerile.

      Nu degeaba se anunta Băs prim-ministru.

      Îl vor reabilita pe Vișinescu. 

    Ai parasit Pnl pt o funtie, parasuta vreu sa compar.

    Teoretic pentru cei care intra pe lista unui partid, iesirea de pe lista trebuie sa fie echivalenta cu iesirea din Parlament sa nu mai fie razgandaci ca tine si Oprea &Co.

    Olteanu e cu ratele la zi, il ajutati la plata ratelor sub forma de imprumut bineanteles. 

    Mai sunt PNL si PDL care mai scriu?Vad ca sunt foarte activi.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb