Actualizare - Noul preşedinte al Senatului va fi ales miercurea viitoare, iar până atunci conducerea instituţiei va fi asigurată, interimar, de vicepreşedintele Şerban Valeca (PSD).
Actualizare - PSD îl susţine pe Teodor Meleşcanu pentru funcţia de preşedinte al Senatului
---
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a informat colegii din Biroul permanent că îşi va anunţa, luni, în plenul Camerei Superioare, demisia din această funcţie, informează Agerpres.
Delegaţia permanentă a ALDE a decis în urmă cu o săptămână retragerea de la guvernare, iar ALDE şi Pro România au constituit o alianţă electorală pentru susţinerea candidatului independent Mircea Diaconu în alegerile prezidenţiale.
Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a afirmat sâmbătă la Mamaia că, după ce Călin Popescu-Tăriceanu îşi va da demisia din funcţia de preşedinte al Senatului, unul dintre vicepreşedinţii social-democraţi ai acestui for ar putea asigura interimatul. Ea a infirmat varianta potrivit căreia ar fi discutat cu liderul grupului ALDE, Daniel Zamfir, să preia preşedinţia Senatului şi să treacă la PSD.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 02.09.2019, 17:42)
Excelent! Melescanu nu e bun de ministru de externe, dar e bun pentru functia mai inalta de presedinte al Senatului. Gandire dancileasca!