Tăriceanu şi-a depus candidatura la BEC, cu 270.000 de semnături

A.C.
Politică / 22 septembrie 2014

Actualizare 20:00 Cererea de înregistrare a noului nume al partidului lui Tăriceanu, respinsă de Tribunalul Bucureşti

Tribunalul Bucureşti a respins, azi, solicitarea formulată de Partidul Naţional al Mediului, preluat de gruparea condusă de Călin Popescu Tăriceanu, pentru transformarea acestuia în Partidul Liberal Reformator (PLR) prin modificarea Statutului, a denumirii şi a programului politic, transmit surse din presă.

Gruparea condusă de Călin Popescu Tăriceanu a solicitat transformarea Partidului Naţional al Mediului în Partidul Liberal Reformator printr-o cerere depusă la Tribunalul Bucureşti în 14 august pentru modificarea statutului, a programului politic şi a denumirii partidului.

Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

--------

Călin Popescu Tăriceanu şi-a depus, azi, la BEC, dosarul de candidatură la prezidenţiale, cu aproximativ 270.000 de semnături, el arătând că va candida independent, din cauza întârzierii înregistrării în instanţă a partidului său, şi exprimându-şi speranţa că va intra în turul al doilea, transmit surse din presă.

Tăriceanu a ajuns la Biroul Electoral Central în jurul orei 10:00 şi a aşteptat câteva zeci de minute ca reprezentanţii Biroului să îi înregistreze candidatura. El a fost însoţit de membrii partidului său, foştii liberali Radu Stroe, Mihai Stănişoară, Daniel Barbu, Cristian David.

Mai mulţi simpatizanţi l-au aşteptat pe liderul PLR în faţa sediului Biroului Electoral Central, cu sloganuri precum "Băsescu la puşcărie!", "Băsescu, judecat pentru ce-a furat" şi "Jos Băsescu", dar şi "Tăriceanu, preşedinte".

"Eu sunt până în decembrie orfan de preşedinte, vă aştept", i-a spus un militant lui Tăriceanu. "Mie mi-e ruşine cu puşcăriabilul care a fost", a intervenit un altul.

După ce a semnat documentele în faţa reprezentantului Biroului Electoral Central, Călin Popescu Tăriceanu a mărturisit că este pentru el un moment emoţionant, fiind prima dată într-o astfel de postură, de candidat la Preşedinţia României şi a adăugat că a fost un efort foarte mare din partea celor care l-au sprijinit.

Tăriceanu a afirmat că, din păcate, o parte din semnăturile pe care le-a strâns în primă fază nu au putut fi folosite, deoarece erau sub sigla Partidului Liberal Reformator.

"Încă în justiţie trenează înregistrarea partidului şi de aceea o parte din semnături nu am putut să le folosim. Am depus peste 272.000 de semnături astăzi şi ne-am îndeplinit obiectivul", a afirmat Tăriceanu.

Potrivit acestuia, ceea ce contează mai departe este focalizarea pe mesajul pe care doreşte să îl transmită electoratului şi pe necesitatea ca România să facă nu numai o schimbare de regim, firească, după încheierea mandatului lui Traian Băsescu.

"Eu cred că România are nevoie de mai mult, are nevoie de un proiect de ţară, un proiect ambiţios care să o ducă pe locul pe care îl merită", a precizat Tăriceanu, adăugând că proiectul său politic se intitulează "România, a şaptea putere a Europei". El a spus că doreşte să dea un mesaj "clar şi de seriozitate, care să câştige încrederea electoratului".

Întrebat ce şanse crede că are în această cursă electorală pentru Preşedinţie, Călin Popescu Tăriceanu a declarat că sondajele îl arată favorit pentru turul întâi pe Victor Ponta şi consideră că liderul PSD este cel mai puternic contracandidat al său.

Despre candidatul pe care îl va susţine, dacă nu va intra în turul doi, Tăriceanu a spus că este înconjurat de zeci de susţintători şi toţi nutresc aceeaşi ambiţie ca şi el, să inte în turul doi, astfel că alte planuri nu au.

"Nu are importanţă scorul, depinde şi de performanţa celorlalţi, fără îndoială. Cel mai probabil, aş spune că peste 20 de procente adunate vor fi suficiente, corelate cu evoluţiile celorlalţi contracandidaţi, ca să intru în turul doi", a explicat Tăriceanu.

Despre Elena Udrea, Tăriceanu a precizat că susţinerea preşedintelui Traian Băsescu pentru liderul PMP o face şi să câştige, dar şi să piardă.

"Ceea ce este deranjant şi, mai mult, este ilegal este modul în care actualul preşedinte se comportă, în dispreţul Constituţiei şi al legilor, care în mod normal îl obligă la o atitudine neutră şi echidistantă faţă de toţi actorii politici, iar, prin ceea ce face, demonstrează că zi de zi încalcă Constituţia", a mai declarat Tăriceanu.

Călin Popescu Tăriceanu şi-a mai exprimat speranţa că alegerile se vor desfăşura corect, precizând că ar fi dezonorant ca în România să asistăm la fraude în alegeri, cum se întâmplă în ţările din lumea a treia.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Traindo sperando, murindo cacando..... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb