TAROM încheie primul semestru din 2016 cu pierderi de 28,6 milioane de lei

Laura Boico
Companii / 19 august 2016

Compania TAROM a încheiat prima jumătate a acestui an cu o pierdere de 28,6 milioane de lei, după ce, în cel de-al doilea trimestru pierderile operatorului aerian s-au redus la jumătate faţă de cele din primele trei luni, potrivit unui comunicat al companiei remis redacţiei.

"Bugetul de venituri şi cheltuieli prevedea, pentru aceeaşi perioadă (S1), o pierdere de 3,4 milioane RON. Pierderea de 49,9 milioane RON înregistrată la finalul primului trimestru a fost redusă la jumătate pe parcursul trimestrului II, astfel încât la finalul primului semestru pierderea totală este de 28,6 milioane RON. Trebuie spus că, în domeniul aviatic, primul trimestru al anului este cel mai slab şi că, în această perioadă, companiile aeriene înregistrează cele mai reduse venituri", se precizează în comunicat.

Conform acestuia, pierderi neprevăzute au fost generate în special de problemele tehnice care au condus la anularea sau întârzierea anumitor curse, determinând astfel plata unor penalităţi neplănuite şi reducerea veniturilor, fapt care a avut un impact semnificativ asupra cifrelor finale.

"Performanţa slabă a fostei conduceri executive în perioada ianuarie - martie 2016 a avut de asemenea un impact negativ asupra rezultatelor financiare. De altfel, acesta a fost şi unul din motivele pentru care, în martie, Consiliul de Administraţie a decis să facă schimbări în echipa de management", menţionează sursa citată.

De asemenea, a doua jumătate a anului este cea mai profitabilă în aviaţie, acoperind sezonul de vârf pe timpul verii şi luna decembrie, reprezentanţii operatorului aerian naţional estimează că, la finalul lui 2016, nivelul pierderilor nu va depăşi suma prevăzută în bugetul aprobat de Guvern, respectiv 6,9 milioane de lei.

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în 1954. Din iunie 2010 este membră a Alianţei SkyTeam, din 1993 membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) iar din 2000 este membră a Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb