TĂTARU: "Au fost operaţionalizate depozitul central şi cele din teritoriu pentru vaccinul anti-COVID"

J.P.
Politică / 17 decembrie 2020

"Au fost operaţionalizate depozitul central şi cele din teritoriu pentru vaccinul anti-COVID"

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că au fost operaţionalizate depozitul central şi cele din teritoriu pentru vaccinul anti-COVID, conform Agerpres.

"Se lucrează la etapa de comunicare. Începem cu corpul medical, sunt în desfăşurare conferinţe online cu corpul medical. (...) S-a operaţionalizat acel depozit central şi depozitele din teritoriu. (...) Într-o primă etapă vom primi 600.000 de doze de vaccin, în luna ianuarie. Centrele de testare, în prima lună, vor fi la nivelul unităţilor medicale, în Bucureşti vor fi 32 de unităţi", a spus Tătaru la începutul şedinţei de Guvern.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Directorul OMS, Tedros Adhanom, un politician corupt etiopian, fără calificare de medic, este acuzat de genocid la el în țară. Cu toate acestea, o lume întreagă se supune diktatelor OMS, „recomandări” care au fost ridicate la rang de literă de biblie, deși se schimbă cel puțin o dată la două săptămâni. E ca și când o întreagă lume s-ar supune ordinelor lui Stalin sau ale lui Mao Tze Dong.

    În cea mai „serioasă” și bogată țară a UE, Germania, consilierul pe virusologie și epidemiologie al lui frau Merkel, „dr.” Christian Drosten, este acuzat că și-ar fi plagiat teza de doctorat din 2003 (teză care nu se mai găsește în format fizic niciunde ...). Mult mai grav - Drosten este cel care a prezentat testul RT-PCR, în ianuarie 2020, în propria revistă „științifica” (denumită, pompos, Eurosurveillance*), ca fiind relevant pentru depistarea coronavirusului. Prin susținerea obținută de la OMS și, ulterior, de la întreaga presă main-stream și de la corporațiile Big tech (în special, GAFAM), acest test a fost globalizat și ridicat la rangul de obligație inevitabilă. De reținut că testul (creat pentru altceva, prin 1984, de un laureat al premiului Nobel pentru medicină) a fost scos de la naftalină cam la 3 zile de la extinderea veștii referitoare la molima din Wuhan, China. Așa cum probează raportul Borger (semnat de 23 de specialiști în virusologie din toată lumea, cu doctorate reale, și nu plagiate) și așa cum a statuat un tribunal din Lisabona în noiembrie 2020, testul RT - PCR nu este relevant pentru depistarea coronavirusului.  

    Tot în țara seriozității, a calității și a cinstei europene, Germania, ministru al sănătății este Jens Spahn, un fost bancher care nu are studii medicale (???!!), ci doar o perioadă de lobby pentru Big Pharma. Culmea umorului negru este că șeful Institutului Robert Koch (echivalentul CDC din SUA), Lothar Wieler, nu este virusolog, ci ... veterinar (Tierarzt)!  

    Să mai spunem că, la noi, se recunoaște fățiș că testele RT-PCR pot da rezultate false în proporție de sută la sută (cazul CFR Cluj din vară), dar nimeni nu dă socoteală? Că oamenii pot fi băgați în pușcărie pentru că au fugit din detenția medicală, chiar dacă testul este negativ (cazul de la Buzău, de ieri)? Că medici șefi de secție, „eroi” din linia întăi, colectează teste care se prelucrează la spitalele la care sunt șefi, dijmuind cu o taxă de jmeker de 83% costul, fără ca ANI sau DNA să se sesizeze pentru conflicte de interese (cazul spitalului de infecțioase de la Timisoara)?  

    Contează mai mult în România decât în Germania că de pandemie se ocupă indivizi cu școala vieții, și nu cu școli serioase și experiență în virusologie și epidemiologie?  

    Noi avem un urgentist pe post de comandant al acțiunii, care știe cu exactitate că virusul se transmite prin dans, prin plimbări nocturne, prin colindători, prin reuniuni familiale de Crăciun și de Paști și prin petreceri de Revelion, dar nu se transmite prin alegeri, prin aglomerația de la mall sau din metrou și prin petreceri de partide dă driapta. Noi avem șef de comunicare strategică exmatriculat de la SNSPA încă din primul an de „studii”, dar care minte în CV că e absolvent. Avem chirurg de Huși pe post de ministru al sănătății, priceput la platouașe, cocoașe și zimți și clar ca cristalul când ne explică de ce e bun și obligatoriu vaccinul (recte, ca să ne „asigure” o formă ușoară a bolii, și nu imunizarea și nici punerea celorlalți în siguranță). Avem un lobyst al OMS, constant sponsorizat de corporațiile Big Pharma care nu a practicat medicina reală de mai mult de 20 de ani, dar care se vrea premier stânga, ca și când treaba asta s-a reduce la „acțiunea” de supunere față de directivele OMS-ul lui Tedros & Gates. Avem și un al doilea premier wannabe, dă driapta, pretins absolvent de școli înalte prin străinătate (de fapt, este vorba de un oareșce masterat la o universitate obscură de prin Iowa), plus un viceprimar general wannabe, responsabil cu spitalele din București, care nu a terminat facultatea din Viena, dar care pretinde că lucrează în finanțe de la vârsta de ... 21 de ani. Să nu mai vorbim de atârnătorul perfect, Șică Orban, care nu se pricepe la absolut nimic, dar pretinde un al treilea mandat de premier.  

    Mai vreți? Nu cred. S-ar prea putea să vă dau motive de disperare - mă refer la cei care vă străduiți să faceți o facultate serioasă, pentru a obține o calificare corectă și diplome de masterat sau de doctorat pe bune. Adică, să ajungeți, ca mine, să credeți că v-ați trezit în dimensiunea greșită, un loc ciudat unde doctoratul la Sorbona, Paris, de exemplu, e apă de ploaie în raport de marile realizări ale dăștepților cu școala vieții, într-o țară în care poți să îți cumperi 6 (șase) case din meditații la fizică...  

    *avem și noi un ONG, deținut de niște șefi securistofili ai SNSPA - se numește Euro Comunicare; am dat-o în judecată pentru defăimiare ... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9742
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5156
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2830
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8940
Gram de aur (XAU)Gram de aur365.6995

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb