Taxa pentru exportul de ţiţei rusesc se apropie de 500 de dolari tona

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 26 iunie 2008

Taxa pentru exportul de petrol din Rusia ar putea ajunge la recordul de 495 dolari tona, începând cu luna august, ceea ce semnifică o majorare cu 24% a acesteia, anunţă Alexander Sakovici, director adjunct al departamentului de plăţi vamale din cadrul Ministerului rus al Finanţelor. Potrivit spuselor sale, "preţul mediu al petrolului a fost de 122,1 dolari/baril în intervalul 1 mai - 23 iunie, astfel că este foarte probabil ca acest preţ să ajungă la 122-123 dolari barilul în perioada de monitorizare 1 mai - 30 iunie". Sakovici a precizat că, în astfel de condiţii, taxa de export petrolier va ajunge la 490 -495 dolari tona în august, de la 398,1 dolari tona la 1 iunie.

Oficialul rus a mai precizat că taxa pentru exportul de produse petroliere uşoare ar putea creşte la 345 dolari tona metrică, la 1 august, de la 280,5 dolari tona în prezent. Taxa pentru produsele petroliere grele ar putea fi de 185 dolari tona, faţă de 151,1 dolari tona la momentul actual.

Executivul rus ajustează taxa de export petrolier o dată la două luni, în funcţie de evoluţia preţului petrolului Ural pe pieţele internaţionale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb