Test în Marea Britanie pentru cazul unui Brexit fără acord

A.I.
Internaţional / 5 ianuarie 2019

Test în Marea Britanie pentru cazul unui Brexit fără acord

Marea Britanie va efectua, luni, un test cu 150 de camioane pentru a evalua posibilitatea de a face faţă cozilor lungi de camioane din Dover, în cazul lui Brexit fără acord la sfârşitul lunii martie, informează Reuters.

Dover este punctul principal de trecere între Marea Britanie şi Europa. În perioadele de vârf, circa 16.000 de camioane trec prin acest port, de la sau spre Calais în Franţa.

Dacă acest port va ajunge să cunoască din nou controalele vamale, care se profilează în cazul unui 'Brexit dur', cozi de camioane grele s-ar forma rapid pe rutele de acces spre Dover.

Pentru testul preconizat să se desfăşoare luni, denumit "Operation Brock", un aerodrom din Manston, situat la 32 km de Dover, şi unele tronsoane de autostrăzi ar putea fi transformate în parcări pentru camioane.

'În cadrul operaţiunii Brock vom acţiona pentru a face în aşa fel încât sistemul să fie pe deplin operaţional', a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Transporturilor britanic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb