Timişoara, Cluj, Veneţia

Marius Tiţa
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 21 iulie 2017

Timişoara, Cluj, Veneţia

Ne apropiem de sfârşitul sezonului de licitaţii de artă, acea primă jumătate a anului mai mare decât cea de a doua, care începe mai târziu, la 1 august, cu o lună de vacanţă. Goldart a ţinut două şedinţe în una, la sfârşitul lui iunie, Alis mai are una chiar duminica asta, iar Artmark a închis nu cu "Orientale", ci cu "Bijuterii şi ceasuri". Cu două zile înainte, însă, vânduse arme de colecţie dar şi pictură contemporană.

Totul a început cu Ştefan Bertalan, artist din avangarda timişoreană de fantastică amintire, 111 sau Sigma. O lobodă, este drept, din 2004, doar A4 şi în acuarelă cu menţiuni de creion, s-a vândut cu 2 mii de euro, aproape triplul estimării maxime. Artistul s-a născut în 1930, a murit la sfârşitul lui 2014 şi a fost înmormântat la începutul lui 2015 iar acum începem să îl apreciem, sper! Constantin Flondor a fost la începuturile 111 şi Sigma, la Timişoara, dar şi la constituirea Prologului bucureştean, în 1985. La licitaţia Artmark de contemporani postbelici a fost prezent cu mai multe oferte: o acuarelă cam A4 care s-a dat cu 800 de euro, un ulei pe hârtie, tot cu grădini, vândut cu o mie de euro, şi o structură metalică inspirat amintind de geniala arhitectură a fulgului de zăpadă, nevândută, la o estimare minimă de 20 de mii şi una maximă de 25 de mii de euro.

În 1969, plecarea în lumea liberă a lui Roman Cotoşman încheie istoria mişcării artistice 111. Rămân împreună Ştefan Bertalan şi Constantin Flondor cărora li se alătură Doru Tulcan, pregătindu-se un nou grup avangardist la Timişoara, Sigma. Lucrările lui Doru Tulcan apar foarte rar în licitaţii şi, dacă nu erau ultimii ani, şi aceia cu timiditate, am fi putut spune că nu a apărut deloc. La Artmark a fost propusă o pictură în acrilic şi tempera pe lemn, "Omul şi raţiunea spaţiului", chiar din 1978, cam ultimul an de Sigma. De fapt, ultima acţiune a grupului a fost înregistrată în 1976 dar Flondor şi Tulcan au continuat să gândească şi să lucreze în spiritul acestui grup deosebit din istoria artelor româneşti.

Cu bucurie, parcă pentru a completa un tablou frumos, au fost oferite în licitaţia în cauză şi lucrări de Roman Cotoşman, cel plecat în 1969 în străinătatea capitalistă dar care a rămas cu sufletul alături de colegii săi de tinereţe artistică. În 2006, bătrân şi bolnav, Roman Cotoşman a murit în Philadelphia americană, unde a şi trăi, de altfel. La Bucureşti, era omagiat, chiar în acele zile, cu o rară expoziţie organizată la galeria-anticariat Curtea Veche din amplasamentul original, peste drum de zidurile lui Ţepeş. Timişorean şi deloc comun este şi Romul Nuţiu, autorul unui abstract de excepţie. O pânză a sa de aproape un metru, în ulei, s-a dat cu 1,6 mii de euro.

Paul Neagu, stabilit la Londra, îşi doarme somnul de veci la Timişoara, acolo unde a ridicat o cutremurătoare Crucificare chiar în faţa Catedralei celor martirizaţi pe treptele sale, în 1989. O lucrare în creion şi acuarelă, ca spiritul unui proiect de monument, a fost vândută cu 5 mii de euro, în timp ce o alambicată tăietură în lemn a rămas neadjudecată, estimarea sa oscilând între 9 şi 16 mii de euro. Nevândută a rămas şi o sculptură de Peter Jecza, un alt artist timişorean de geniu.

Horia Damian a trăit 90 de ani, 60 dintre ei în străinătate. Are o cotă bună acolo, dar este apreciat şi în România. La recenta vânzare Artmark, "Le Colisee", ulei pe lemn, s-a dat cu 4 mii de euro, iar "La colonne bleue", ulei pe pâză, a plecat pentru 6 mii. Mai tânăr, Petre Velicu stă la Paris iar la Bucureşti s-au dat "Les acteurs", realo-abstract inteligent, cu 1,2 mii de euro, şi "Mitologie", cu o mie. Tot de la Paris, chiar din atelierul lui Brâncuşi, Istrati scoate cu greu 2 mii de euro, pentru un autoportret esenţial în iconografia sa.

Printre punctele tari ale licitaţiei se numără şi mai multe rezultate ale Şcolii de la Cluj, Mircea Suciu la 5, dar şi 14 mii de euro, şi Şerban Savu cu 17 mii, totul pentru scene hiperrealiste. Şi preţuri de acelaşi fel. Profesorul Corneliu Brudaşcu, cu o delicată imagine cu flori, a primit 1.500 de euro, dar după închiderea şedinţei. Rectorul şi, apoi, preşedintele şcolii de la Cluj, de fapt al institutului de artă de acolo, Ion Sbârciu a participat cu o siluetă de pădure, codrul fiind un subiect predilect al "clujenilor". Dar nu s-a vândut, estimarea minimă fiind de 4 mii de euro. Tânăr şi revoltat, umblat prin străinătate, dar nu şi din Cluj, este Gorzo, Dumitru Gorzo. Întâi s-a dat o scenă confuză şi cu titlu contradictoriu dar în engleză, cu 3,5 mii de euro, şi a încheiat licitaţia cu 7,5 mii de euro pentru un cap cu lumini în ochi, pe hârtie lipită pe placaj.

Sabin Bălaşa a fost, din nou, prezent cu mai multe oferte în licitaţie, şi s-au dat toate, la mii de euro. Un acrilic pe pânză din 1986 a fost dat cu 2,5 mii de euro. Un ulei cu 10 ani mai vechi a fost adjudecat cu 6 mii, un acril cu 10, sau 20 de ani mai tânăr, din 1996, aşadar, a coborât la 3,5 mii dar al patrulea, ulei din 1988, a urcat la 7 mii. Ştefan Câlţia, unul dintre cei mai apreciaţi artişti români ai momentului, şi nu numai pe piaţă, a fost reprezentat serios în vânzare. O serigrafie nu s-a dat, o mapă cu 25 de gravuri a plecat la 1,3 mii de euro, un ulei pe pânză din 1982 a fost adjudecat la 1,5 mii de euro, un altul, cu personaj, din 1986, s-a dus la 4,5 mii de euro iar o farfurie cu case, un sat de poveste chiar din 1990, a ajuns la 6,5 mii de euro. A fost o seară bună şi pentru Constantin Piliuţă, prezent cu 5 lucrări, toate vândute cu preţuri bune. În rafală, s-a dat o scenă de iarnă, cu 3,5 mii, o altă iarnă, dar cu birt, la 2.250 euro, o alta cu vânat agăţat, ca în Evul Mediu, la acelaşi preţ, şi, cu 1,8 mii, un peisaj în care a venit vara. Într-un final, într-o invazie de culoare, o "natură" relaxată, de atelier, din 1957, a fost vândută cu 4.750 de euro.

Să anunţăm, din aceeaşi vânzare, un studiu de "rege nebun" de Corneliu Baba care s-a dat cu 3 mii de euro, un ulei pe pânză, cu foiţă de aur, de Sultana Maitec, cu 2 mii de euro, un calup de marmură stratificată, de Napoleon Tiron, cu 1,6 mii şi o pânză cu umbră pe iarbă, de Ion Dumitriu, cu 1,2 mii de euro. Însă, toate acestea pălesc în faţa unui Ţuculescu de 60 de mii de euro, "Toteme căzute", probabil oferta cu cele mai prestigioase expuneri din câte s-au vândut pe la noi. Estimările evoluau între 40 şi 65 de mii de euro iar din sugeratele simeze nu lipseşte Veneţia lui Ţuculescu din 1966, cea mai tare participare a României la prestigioasa Bienală.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb