Tradeville: Acţiunile internaţionale de pe ATS, randamente mai ridicate decât ale indicilor BVB

DIANA ENACHE
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 16 ianuarie 2013

Tradeville: Acţiunile internaţionale de pe ATS, randamente mai ridicate decât ale indicilor BVB

Cele mai profitabile zece acţiuni străine tranzacţionate pe sistemul alternativ al Bursei de Valori Bucureşti au depăşit creşterile înregistrate pe parcursul anului trecut de toţi indicii locali ai BVB, potrivit unui top realizat de casa de brokeraj Tradeville.

Bank of America Corporation (BAC): creştere de 111,75%

Acţiunile Bank of America s-au apreciat cu 111,75%, anul trecut, clasându-se pe prima poziţie în topul creşterilor.

Banca a beneficiat în 2012 de influenţa pozitivă a rezultatelor financiare pe segmentele administrare de active şi activitate pe pieţele globale, a reuşit o diminuare a cheltuielilor cu provizioanele pentru riscul de credit şi o îmbunătăţire a indicatorilor de adecvare a capitalului, potrivit raportului citat.

În 2012, aceasta a avut un profit net de 2,67 miliarde dolari (0,24 dolari/acţiune, comparativ cu 0,01 dolari/acţiune în 2011), iar pentru 2013 estimează o creştere până la 10,96 miliarde dolari, care ar face posibilă şi majorarea dividendului anual la 0,13 dolari/acţiune.

SAP AG (SAP): creştere de 55,41%

Cea de-a doua apreciere din clasament aparţine SAP AG. Randamentul de 55,41% al SAP este dat în mică măsura de randamentul dividendului, cea mai mare parte din câştig datorându-se aprecierii cotaţiei, potrivit analiştilor citaţi.

Compania germană este liderul mondial în domeniul software-ului pentru managementul afacerilor.

Bayer AG (BAYN): creştere de 52,9%

Bayer a beneficiat de avansul vânzărilor, în special în Statele Unite şi pe pieţele emergente, pentru toate diviziile sale, se arată în raportul Tradeville.

Firma estimează că, sub această influenţă, precum şi a cursurilor favorabile de schimb, veniturile anului 2012 vor fi de circa 39-40 miliarde euro, datorită creşterilor la nivelul diviziilor HealthCare şi CropScience.

Pentru 2013, se apreciază un profit net de 4,18 miliarde euro şi o majorare a dividendului pe acţiune la 1,81 euro, continuându-se trendul pozitiv al ratei de creştere şi în acest an.

Allianz SE (ALV): creştere de 51,89%

Acţiunile Allianz, cea mai mare companie de asigurări din Europa, au înregistrat o apreciere puternică în a doua parte a anului trecut, pe seama rezultatelor financiare care au depăşit aşteptările pieţei.

Allianz a avut un profit operaţional în 2012, de 9 miliarde euro, graţie unei performanţe bune pe toate segmentele de business şi, în special, pe administrarea activelor, potrivit Tradeville.

Pentru 2013, compania şi-a propus să continue procesul de întărire a poziţiei bilanţiere, în timp ce parteneriatele semnate recent cu Western Union, HSBC Holdings şi Volkswagen îi vor permite să acceseze o bază extinsă de potenţiali clienţi, precizează analiştii.

Visa Inc. (VISA): creştere de 51,89%

Randamentul în lei al acţiunilor Visa, de 51,89%, se datorează aproape în întregime aprecierii cotaţiilor, care au depăşit detaşat randamentul S&P500 (doar 14,6% în lei), conform raportului citat.

Pe de-o parte, avansul Visa se datorează faptului că firma domină piaţa plăţilor electronice cu carduri, barierele la intrarea pe această piaţă fiind foarte mari. Pe de altă parte, succesul Visa se datorează faptului că peste 70% din totalul tranzacţiilor se realizează încă prin metode tradiţionale, plăţile electronice având un potenţial semnificativ de creştere, apreciază Tredeville.

Bayerische Motoren Werke AG (BMW): creştere de 49,3%

Conform cifrelor pentru vânzările aferente primelor 11 luni din 2012, anul trecut a fost cel mai bun an din istoria Bayerische Motoren Werke.

Producătorul german a beneficiat de cererea ridicată pentru autoturisme premium din toate regiunile de dezvoltare şi, în special, din pieţele emergente.

Profitul net pentru trimestrul trei din 2012 a marcat o creştere anuală de 19%. Estimările pentru întregul an indică un avans al cifrei de afaceri de 9,9%, iar al profitului de 3,4%.

Pentru anul curent, BMW mizează pe continuarea trendului pozitiv pe pieţe precum China şi intentionează să introducă o serie de inovaţii.

Christian Dior SA (CDI): creştere de 46,26%

Acţiunile Christian Dior au evoluat în linie cu percepţia investitorilor asupra pieţelor emergente, urcând spectaculos în primul trimestru şi ultimul trimestru din 2012.

Această performanţă a fost motivată de succesul mărcilor Louis Vuitton şi Bulgari, poziţionate la vârful gamei premium, precum şi al colecţiilor de "haute couture", de lansarea de produse noi şi consolidare a reţelei globale de distribuţie.

Grupul preconizează creşteri pentru principalele pieţe (Europa, China şi Statele Unite) şi în acest an.

Pentru finele acestui an financiar (care se va încheia în aprilie, potrivit noului calendar de raportare, datele nefiind direct comparabile cu anii precedenţi) sunt vizate vânzări de 31,03 miliarde euro, o marjă operaţională de 21% şi un dividend de 3,57 euro.

Heineken NV (HEIA): creştere de 46,72%

Heineken a înregistrat anul trecut creşterea veniturilor şi a profitului, concomitent cu reducerea gradului de îndatorare, reirese din analiza casei de brokeraj.

În 2012 veniturile firmei au fost de 18,17 miliarde euro şi profitul net de 1,61 miliarde euro. Dividendele au avut o valoare preconizată pentru anul 2012 de 0,88 euro/acţiune. Pentru 2013 este vizată o creştere a indicatorilor, veniturile putând atinge 20,20 miliarde euro, iar profitul net 1,86 miliarde euro, ceea ce ar permite majorarea dividendului la 1 euro/acţiune.

Adidas AG (ADS): creştere de 39,6%

Adidas a continuat trendul pozitiv aproape neîntrerupt pe care s-a înscris din 2009 până acum, atingând recent un nou maxim istoric.

Compania germană s-a bucurat de vânzări şi profituri record, la nivelul întregului an înregistrând un avans al veniturilor de 11,9%, şi al profitului net de 19,5%.

Pentru 2013, conducerea Adidas se aşteaptă să obţină primele rezultate pozitive ale restructurării Reebok, continuarea bunei performanţe a celorlalte mărci şi costuri mai reduse în urma restrângerii portofoliului de produse.

JPMorgan Chase & Co. (JPM): creştere de 37,17%

JPMorgan Chase a raportat venituri stabile sau în creştere pentru aproximativ toate diviziile, precum şi majorarea profitului net. Excepţie a făcut divizia investment banking.

Deşi a înregistrat şi reducerea cheltuielilor cu provizioanele pentru risc de credit, instituţia s-a confruntat cu diminuarea indicatorilor de adecvare a capitalului, se arată în raportul Tradeville.

În anul 2012 firma a înregistrat un profit net de 19,07 miliarde dolari (4,98 dolari/actiune, comparativ cu 4,48 dolari/acţiune în 2011).

După ce anul trecut dividendul a fost majorat de la 1 la 1,2 dolari, anul acesta se mizează pe o creştere a acestuia în linie cu avansul afacerilor, astfel încât poate atinge o valoare de 1,4 dolari.

Precizăm că acţiunile internaţionale de pe ATS au fost aduse prin intermediul casei de brokeraj Tradeville.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb