TradeVille: Constellation Brands nu reuşeşte să mulţumească piaţa

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 8 octombrie

TradeVille: Constellation Brands nu reuşeşte să mulţumească piaţa

Constellations Brands Inc. a raportat rezultate mixte pentru al doilea trimestru fiscal, însă compania americană este taxată de investitori, care nu s-au arătat mulţumiţi de rezultate, potrivit unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al TradeVille.

Constellation Brands este implicată în producţia, comercializarea şi distribuţia de bere, vin şi băuturi spirtoase. Compania a fost fondată de Marvin Sands în 1945 şi are sediul central în Rochester, New York. Compania vinde preponderent în SUA, circa 97,9% din veniturile sale venind din această regiune. Alte regiuni în care Constellation Brands îşi desfăşoară activitatea sunt Canada şi Noua Zeelandă.

Managementul companiei este reprezentat de către William Newlands, atât în funcţia de CEO, cât şi ca membru în consiliul de administraţie, cu o experienţă bogată de management. Printre funcţiile sale anterioare se numără rolul de preşedinte la Beam Spirits, Beam Wine Estates, Allied Domecq Wines USA şi altele. Din momentul preluării funcţiei, în martie 2019, şi până în prezent, acţiunile Constellation Brands (STZ) au înregistrat o creştere de 41,7%.

Insiderii, care reprezintă circa 19,2% din componenţa acţionariatului companiei, au realizat şapte tranzacţii în ultimele 12 luni, toate fiind de vânzare şi având o valoare totală de 163,1 milioane de dolari. Cele mai mari sume tranzacţionate au fost în primul trimestru al anului 2024.

Acţionariatul companiei este compus în proporţie de 77,3% de instituţionali şi 19,2% insideri. Printre cei mai mari acţionari instituţionali ai companiei se numără Vanguard (7,55%) Capital Internatinal Investors (6,02%) şi Blackrock (5,71%).

Piaţa băuturilor alcoolice din SUA: venituri estimate la 305,8 miliarde de dolari, în 2024

În 2024, piaţa băuturilor alcoolice din SUA este aşteptată să genereze un venit total de 305,8 miliarde de dolari. Din această sumă, se estimează că 184,1 miliarde de dolari vor proveni din vânzările pentru consum la domiciliu, cum sunt cele realizate în supermarketuri şi magazine, în timp ce vânzările în afara locuinţei, cum sunt cele generate în restaurante şi baruri, sunt estimate la 121,7 miliarde de dolari. Se estimează că veniturile din consumul la domiciliu vor creşte cu o rată anuală compusă (CAGR) de 1,48% în perioada 2024-2029.

La nivel mondial, China este lider în ceea ce priveşte veniturile din consumul la domiciliu, estimându-se că acestea vor atinge 208 miliarde de dolari în 2024. Venitul mediu pe cap de locuitor pentru consumul la domiciliu în 2024 este estimat la 538,50 dolari.

În ceea ce priveşte volumul, se preconizează că piaţa va atinge 31,8 miliarde de litri în 2024, cu 25,7 miliarde de litri consumaţi la domiciliu şi 6,1 miliarde de litri în afara locuinţei. În ciuda acestui fapt, se preconizează că volumul consumului la domiciliu va scădea cu 1,6% în 2025, cu un consum mediu de 75,15 litri pe persoană.

Constellations Brands - profit peste aşteptări

Constellations Brands a primit un "boost" puternic înainte de raportările pentru al doilea trimestru al anului său fiscal, pe fondul aşteptărilor pozitive ale pieţei privind evoluţia companiei, chiar dacă STZ a anunţat că va suferi o pierdere de până la 2,5 miliarde de dolari din deprecierea fondului comercial pe segmentul de vinuri şi băuturi spirtoase. Datele de consens ale pieţei, conform platformei FactSet, au estimat că societatea urma să raporteze venituri trimestriale cu 3,9% mai mari faţă de al doilea trimestru din 2024, în timp ce EPS (profitul net per acţiune) era prognozat să ajungă la peste 4 dolari/acţiune în al doilea trimestru din anul fiscal 2025, cu 10,3% mai mare faţă de anul anterior.

În ultimele trei luni, estimările de EPS au înregistrat şase revizuiri în creştere şi opt în scădere, în timp ce prognoza privind veniturile a avut doar revizuiri în scădere, în număr de 11.

Compania a raportat mixt pentru al doilea trimestru al anului său fiscal, cu venituri în creştere cu 2,8%, ratând estimările de consens cu circa 1%, în timp ce profiturile au atins un nivel de 4,32 dolari/acţiune, trecând cu +6% faţă de estimările pieţei. În acelaşi timp, EPS a fost mai mare cu 16,8% faţă de al doilea trimestru din anul fiscal 2024 şi cu 21% mai mare comparativ cu primul din 2025. Dinamica a venit pe fondul unei scăderi cu 12% a vânzărilor în segmentul de vinuri şi băuturi spirtoase, care reprezintă circa 15% din totalul veniturilor, în timp ce afacerile companiei au fost susţinute de creşterea în segmentul de bere, de 6%.

Chiar dacă directorul general, Bill Newlands, a menţionat că societatea a demonstrat performanţe solide în acest trimestru, investitorii s-au axat mai mult pe punctele negative, iar acţiunile au închis şedinţa de tranzacţionare după raport cu -4,7%. Printre factorii importanţi care ar fi putut dezamăgi piaţa au fost veniturile mai slabe, estimările menţinute la un nivel mai jos faţă de începutul anului, dar şi menţionarea posibilei pierderi de până la 2,5 miliarde de dolari.

Previziuni, dividende şi răscumpărări de acţiuni

Pentru anul 2025, compania şi-a scăzut semnificativ estimările, din cauza deprecierii segmentului de vinuri şi spirturi. Acum, societatea şi-a reiterat perspectivele financiare revizuite furnizate în septembrie. Aceasta continuă să se aştepte la câştiguri ajustate de 13,60 - 13,80 dolari/acţiune în anul fiscal 2025 şi la o creştere a vânzărilor nete ale întreprinderii între 4% şi 6%. Analiştii estimau câştiguri de 13,71 dolari/acţiune.

Se aşteaptă ca afacerea cu bere să crească vânzările cu 6% până la 8%, iar venitul operaţional cu 11% până la 12%. În acelaşi timp, se aşteaptă ca vânzările diviziei de vinuri şi băuturi spirtoase să scadă cu 4% până la 6%, iar veniturile din exploatare - cu 16% până la 18%.

Constellations Brands a anunţat şi un dividend trimestrial în valoare de 1,01 dolari/acţiune, care urmează să fie plătit în data de 21 noiembrie, acţionarilor înregistraţi la 5 noiembrie. Randamentul anualizat al dividendului este de 1,66%, notează TradeVille.

În al doilea trimestru al anului fiscal 2025, Constellation Brands le-a returnat acţionarilor aproximativ 250 de milioane de dolari prin răscumpărări de acţiuni. Până în august 2024, compania a răscumpărat acţiuni în valoare totală de 449 milioane de dolari, demonstrându-şi angajamentul de a returna valoare acţionarilor.

Ce părere au analiştii

Conform MarketBeat, în ultimele 12 luni, 16 analişti de pe Wall Street au emis recomandări pentru acţiunile STZ, dintre care 14 au recomandat "Buy" şi doi analişti au recomandat "Hold". Ratingul de consens pentru acţiuni este "Moderate Buy", iar preţul ţintă de consens este de 297,88 dolari/acţiune, cu 22,3% mai sus faţă de actualul preţ din piaţă. Printre cele mai recente rapoarte se numără:

BMO Capital Markets, care a reiterat un rating "outperform" şi a emis un obiectiv de preţ de 315 dolari/acţiune pentru tilurile Constellation Brands într-o notă de cercetare din data de 5 iulie.

Truist Financial a reiterat un rating "hold" şi a emis un obiectiv de preţ de 265 dolari/acţiune pentru acţiunile Constellation Brands într-o notă de cercetare din data de 3 iulie.

UBS Group şi-a redus preţul ţintă pentru acţiunile Constellation Brands de la 320 la 295 dolari şi a stabilit un rating de "cumpărare" într-o notă de cercetare publicată în data de 9 septembrie.

Roth Mkm şi-a redus preţul ţintă pentru acţiunile Constellation Brands de la 303 la 298 USD/titlu şi a stabilit un rating de "cumpărare" pentru companie într-un raport publicat în data de 4 septembrie.

În cele din urmă, JPMorgan Chase & Co. şi-a redus obiectivul de preţ pentru acţiunile Constellation Brands de la 320 la 307 dolari şi a stabilit un rating "Overweight" pentru companie într-un raport de cercetare publicat în data de 3 septembrie.

Acţiunile STZ - în urcare, anul acesta

TradeVille: Constellation Brands nu reuşeşte să mulţumească piaţa

De la începutul anului şi până acum, acţiunile STZ au înregistrat în portofoliul investitorilor o creştere de 1,4%, situându-se mai jos faţă de piaţa principală din SUA, reprezentată de indicele SP&500, care a marcat în aceeaşi perioadă o creştere de 19,5%. Şi subindicele dedicat pieţei băuturilor din SUA (SP&500 - Beverages) a reuşit să aibă o dinamică mai bună faţă de STZ, cu o creştere în acest an de 7,6%.

În ultimele 12 luni, Constellation Brands a scăzut cu 1,3% pe grafic, fiind şi aici mai jos comparativ cu piaţa principală din SUA, dar şi cu sectorul de băuturi. Astfel, indicele SP500 a avut o creştere în acesată perioadă de 32,9%, în timp ce subindicele dedicat segmentului de băuturi a fost cu 11,1% mai sus. În ultimii doi ani, acţiunile STZ s-au tranzacţionat pe un trend lateral, prezentând în ultimul an o tendinţă de creştere, dar nu au reuşit să treacă de un important nivel de rezistenţă situat în jurul nivelului de 260 dolari/acţiune. În anul curent, acţiunea a marcat un maxim istoric, de 274,87 dolari/acţiune, în prima parte a lunii aprilie. Minimul în acest an a fost atins în prima jumătate a lunii august, la un nivel de preţ de 236,42 dolari/acţiune.

Oportunităţi şi riscuri ale investiţiei în Constellations Brands

Oportunităţi

- Impuls de creştere: Compania a primit un vot de încredere din partea investitorilor în 2024, preţul acţiunii tranzacţionându-se în partea de sus a trendului lateral. Dacă preţul va exercita în continuare o presiune asupra nivelului de rezistenţă, ar putea prezenţa o oportunitate pentru investitori.

- Avantaj competitiv: Portofoliul extins şi mărcile puternice oferă companiei Constellation un avantaj clar faţă de alte companii producătoare de alcool.

Riscuri

- Consum de alcool în scădere: Studiile din prezent au arătat că adulţii tineri consumă mai puţin alcool decât o făceau generaţiile anterioare, consumul reducându-se mai mult după perioada de pandemie. Aceste tendinţe pot afecta vânzările industriei de băuturi alcoolice.

- Evaluare: Compania prezintă un nivel relativ ridicat la multiplilor, ceea ce ilustrează că poate fi mai scumpă faţă de competitorii săi. P/E este la 18x (vs 20x în industrie), P/S este la 4,4x (vs 1,8x în industrie), iar EV/EBITDA este la 14,5x (vs 12,3 în industrie).

Sursele menţionate de TradeVille în acest raport sunt: raport companie, Nasdaq, FactSet, Marketbeat, YahooFinance, Statista, Reuters, Baron's, Seekinkalpha, DefenseWorld, Tradingview, Forbes, Alphaspread.

------------------

Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare.Lista potentialelor conflicte de interese, research-uri din ultimele 12 luni. Nu există instrument financiar fără risc.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb