Oracle Corp. din SUA a încheiat cel de-al doilea trimestru al anului fiscal 2024 înregistrând vânzări în creştere cu 5,5% şi un profit operaţional non-GAAP cu 9% peste nivelul aferent celor trei luni similare din anul fiscal 2023. Ca urmare a prognozelor sub estimări pentru trimestrul viitor, acţiunile companiei s-au depreciat cu peste 7% în şedinţa de tranzacţionare after-hours din 11 decembrie, potrivit unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al TradeVille.
Oracle este o companie americană de tehnologie cu sediul în Redwood City, California. Fondată în 1977 de Larry Ellison, Bob Miner şi Ed Oates, Oracle este specializată în dezvoltarea şi furnizarea de soluţii software pentru afaceri. Compania este recunoscută în principal pentru sistemul său de gestiune a bazelor de date (Database Management System - DBMS), numit Oracle Database. Acesta este unul dintre cele mai utilizate şi respectate sisteme de gestiune a bazelor de date din lume, folosit într-o gamă largă de aplicaţii şi industrii. Pe lângă sistemul de gestiune a bazelor de date, Oracle oferă o gama largă de produse şi servicii tehnologice. Acestea includ soluţii de cloud computing, aplicaţii de afaceri (Oracle ERP, Oracle SCM, Oracle HCM), platforme de dezvoltare software, instrumente de analiză şi business intelligence, soluţii de securitate cibernetică şi multe altele. Compania se concentrează pe furnizarea de soluţii integrate care ajută organizaţiile să îşi optimizeze operaţiunile şi să devină eficiente.
Oracle are o prezenţă globală puternică şi deserveşte clienţi din diverse domenii de activitate, inclusiv financiar-bancar, sănătate, industrie, retail, telecomunicaţii şi sectorul public. Compania este cunoscută şi pentru parteneriatele sale strategice cu alte companii de tehnologie şi pentru achiziţiile frecvente prin care îşi extinde portofoliul de produse şi tehnologii.
• 94% dintre companii utilizează servicii de cloud
În prezent, aproximativ 94% dintre companii utilizează servicii de cloud, impulsionate de adoptarea pe scară largă care a avut loc din 2020, când firmele s-au bazat din ce în ce mai mult pe munca la distanţă. Cu toate acestea, este demn de remarcat că doar 41% dintre sarcinile de lucru sunt în prezent găzduite în cloud, ceea ce indică faptul că există încă loc de extindere pe o piaţă care poate părea saturată. Avantajul Oracle constă în dimensiunea sa relativ mică în comparaţie cu Amazon, ceea ce îi permite să câştige din cota de piaţă.
Se anticipează că piaţa de cloud computing va înregistra o rată de creştere anuală de 16,3% între 2023 şi 2026. Cu toate acestea, segmentul cu cel mai semnificativ potenţial de creştere este SaaS, care se preconizează că se va extinde cu un ritm anual de 24% până la sfârşitul lui 2025.
• Oracle şi-a majorat veniturile şi profitabilitatea
Oracle a încheiat al doilea trimestru al anului fiscal 2024 înregistrând creşteri atât în ceea ce priveşte veniturile, cât şi în rândul profitabilităţii nete. Vânzările totale s-au majorat cu 5,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în principal datorită creşterii serviciilor cloud şi a licenţelor cu 12%, respectiv 11%.
Profitul operaţional non-GAAP aferent trimestrului al doilea a marcat o uşoară creştere de 7% pe baza valutară constantă, în timp ce profitul net non-GAAP a urcat cu 43,8%, înregistrând o marjă netă de 19% la finalul perioadei. Acest lucru a demonstrat capacitatea companiei de a menţine un control asupra costurilor operaţionale, îmbunătăţind astfel şi rata de creştere, cât şi marja netă ( faţă de 14% în al doilea trimestru din anul fiscal 2023).
Conform declaraţiilor CEO-ului Safra Catz, "cererea pentru serviciile noastre de infrastructură cloud şi de inteligenţă artificială generativă creşte într-un ritm astronomic". De asemenea, pe măsură ce Oracle se confruntă cu o cerere tot mai mare pentru produsele sale de cloud, preşedintele şi directorul tehnic, Larry Ellison, a confirmat intenţia companiei de extindere a celor 66 de unităţi existente pentru date cloud şi de construire a 100 de noi centre de date.
Consiliul de Administraţie al companiei a aprobat, de asemenea, acordarea unui dividend trimestrial în valoare de 0,40 dolari/acţiune. Dividendul ar urma să fie plătit pe 25 ianuarie 2024, acţionarilor înregistraţi la data de 11 ianuarie 2024, notează al TradeVille.
Oracle a prognozat în raportul publicat luni venituri trimestriale sub estimări, în condiţiile în care o economie incertă şi concurenţa de pe piaţa de cloud computing au cântărit asupra cererii pentru ofertele sale de cloud computing, ceea ce a dus la scăderea acţiunilor sale cu peste 7% în şedinţa de tranzacţionare after-hours. Inflaţia rigidă şi costurile ridicate ale împrumuturilor au forţat companiile să taie cheltuielile, printre acestea fiind afectată şi Oracle.
În octombrie, Alphabet, compania-mamă a Google, a raportat, de asemenea, cea mai mică creştere a diviziei sale de cloud din ultimele 11 trimestre, ceea ce a sporit îngrijorările privind cererea pentru produsele cloud.
O mare greutate asupra rezultatelor ar fi putut proveni de la compania Cerner pe care Oracle a achiziţionat-o anul trecut, precum şi de la continuarea cheltuielilor reduse ale societăţilor, potrivit analiştilor.
• Preţul acţiunii Oracle a urcat cu peste 37% în 2023
Acţiunile companiei au crescut cu peste 37,5% în acest an datorită optimismului tot mai mare că divizia sa Oracle Cloud Infrastructure va înregistra o creştere semnificativă a cererii din partea volumelor de lucru generate de inteligenţa artificială. Oracle a depăşit performanţa indicelui S&P 500 în acest an, cu peste 17 puncte procentuale, precum şi jucători importanţi din industria cloud - precum IBM, cu 22%.
Înaintea raportului privind rezultatele, acţiunile Oracle au crescut datorită unor perspective pozitive din partea analiştilor de la UBS şi Barclays. Ambele rapoarte au citat potenţialul ca aplicaţiile de inteligenţă artificială să stimuleze cererea pentru afacerile cloud ale Oracle. După publicarea rezultatelor trimestriale mixte, acţiunile companiei au înregistrat o scădere cu peste 7% în şedinţa de tranzacţionare after-hours.
• Oportunităţi şi riscuri ale investiţiei în acţiunea Oracle
Oportunităţi
- Cloud şi AI - motoarele industriei tech: Oracle a făcut investiţii semnificative în cloud computing şi deţine o poziţie puternică pe piaţă cu platforma sa Oracle Cloud. Pe măsură ce tot mai multe întreprinderi adoptă soluţii bazate pe cloud computing, Oracle are oportunitatea de a-şi dezvolta activitatea de cloud computing şi de a oferi servicii cu valoare adăugată clienţilor săi.
- Capacităţi puternice de cercetare şi dezvoltare: Oracle investeşte masiv în cercetare şi dezvoltare, ceea ce a dus la multe tehnologii şi soluţii inovatoare, precum Watson AI, quantum computing şi blockchain.
- BUY: Conform analiştilor de pe Wall Street, preţul mediu pentru următoare 12 luni indică o creştere de aproximativ 16%. Printre analiştii care acoperă Oracle, cei de la Mizuho oferă un preţ ţintă cu peste 30% mai mare faţă de cel curent.
Riscuri
- Concurenţă şi competititvitate: industria cloud este una dintre cele mai competitive sectoare din zon tech, cu jucători importanţi precum Microsoft, IBM sau Google. Acest lucru face dificilă posibilitatea companiilor de a-şi creşte baza de clienţi şi de a concura cu resursele uriaşe ale giganţilor din industria tech.
- Datorii: bilanţul Oracle este sub presiune din perspectiva datoriilor. Acest lucru poate reprezenta o situaţie riscantă, dacă Oracle nu va reuşi să genereze venituri suficiente.
Sursele menţionate de TradeVille al TradeVille în acest raport sunt: raport companie, Statista, Gartner, Reuters, CNBC, investors.com, Alphaspread.
---------------------------------------------------------------------------------------------------------
Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare.Lista potentialelor conflicte de interese, research-uri din ultimele 12 luni. Nu există instrument financiar fără risc.