"Transelectrica" pune diminuarea profitului pe seama pieţei de echilibrare

ADELINA DABU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 21 septembrie 2012

"Transelectrica" pune diminuarea profitului pe seama pieţei de echilibrare

"Transelectrica" pune diminuarea de aproape opt ori a profitului pe primul semestru din acest an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, pe seama unei activităţi mai intense pe piaţa de echilibrare, unde preţurile au fost mai ridicate şi termenele de plată mai scurte, potrivit oficialilor companiei, care au prezentat, ieri, rezultatele semestriale în faţa analiştilor financiari.

Din cauză că "Hidroelectrica", unul dintre principalii furnizori ai companiei, a declarat, în urma secetei, forţă majoră, transportatorul a fost nevoit să se aprovizioneze la preţuri mai mari, au explicat domniile lor.

De asemenea, veniturile financiare au coborât cu 68,71%, iar consumul a scăzut, însă cheltuielile cu serviciile tehnologice contractate la începutul anului urmează să se compenseze până la sfârşitul acestui an, potrivit reprezentanţilor "Transelectrica".

Nici economiile din sistemul de exploatare, nici liberalizarea pieţei începând din luna martie nu au reuşit să acopere aceste pierderi, însă pentru semestrul al doilea al anului acesta domniile lor estimează o creştere a consumului, cu 3,5%, şi o creştere a producţiei, cu 4,85%, comparativ cu anul trecut,

Conducerea companiei pregăteşte, în prezent, rapoartele care urmează să constituie suportul negocierilor pentru următoarea perioadă de reglementare (2013-2017) şi apreciază că vor interveni modificări în direcţia limitei superioare a intervalului de preţ.

Contractarea energiei în sistem binom

Urmând tendinţele pieţei europene de energie, "Transelectrica" şi-ar dori implementarea unei contractări în sistem binom, care, prin flexibilitate, i-ar permite reducerea costurilor fixe. Reprezentanţii companiei vizează, pentru următoarea perioadă, îmbunătăţirea performanţei operaţionale, dar iau în calcul şi eventualele costuri de ajustare a reţelei pentru conectarea cu sursele regenerabile de energie.

Liberalizarea pieţei de energie nu a afectat transportatorul, la fel cum nu a făcut-o nici intrarea în faza de operare comercială a centralei "Petrom" de la Brazi, aceasta aducând cantităţi nesemnificative pe piaţa de echilibrare, din cauza funcţionării paralele cu curba de sarcină, au explicat oficialii "Transelectrica".

"Transelectrica" a încheiat primele şase luni cu un profit net de 22,58 milioane lei, de aproape opt ori sub cel din perioada similară a anului trecut (diminuare cu 87,36%), deşi în primul trimestru consemnase un câştig de 43,6 milioane lei.

Cifra de afaceri netă a "Transelectrica" a ajuns, în prima jumătate a anului, la 1,447 miliarde lei, în creştere cu 7,86% în comparaţie cu cea raportată la 30 iunie 2011.

Veniturile totale ale companiei, s-au majorat, în primul semestru al anului, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 3,28%, însumând 1,489 miliarde lei, în timp ce cheltuielile totale au ajuns, la 30 iunie 2012 la 1,457 miliarde lei, în creştere cu 18,79% comparativ cu primul semestru al anului anterior.

În primul semestru al acestui an, au fost recepţionate investiţii care totalizează 81,158 milioane lei (valori fără TVA).

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Se fura mult de la echilibrare pana la smart si mentenanta !

    Trebuie bagat un administrator la puscarie sau sa plateasca ca altfel astia nu se satura niciodata(Vezi Hidroelectrica). Echilibrare pe ce ? 

    Bagati profitul in buzunarele altora.

    Publicati beneficiarii de echilibrare , parca sunt mereu aceeasi. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb